EXCLUSIV Cazul polițistului înjunghiat mortal de propriul fiu. Psihologul criminalist Liviu Chesnoiu invocă ipoteza influenței lunii pline

Un bărbat în vârstă de 50 de ani a fost înjunghiat mortal de către fiul său, duminică seara, pe o stradă din municipiul Piatra-Neamţ. Potrivit Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Neamţ, victima lucra ca poliţist examinator în cadrul Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere şi Înmatriculare a Vehiculelor (SPCRPIV) Neamţ. 

Anchetatorii au stabilit că, în urma unui conflict izbucnit spontan, bărbatul a fost înjunghiat de propriul fiu, un tânăr de 22 de ani. Martorii afirmă că polițistul a cerut ajutor în timp ce era atacat. După ce victima s-a prăbușit la sol, agresorul a părăsit pentru scurt timp locul faptei, însă a revenit și a continuat să îi aplice lovituri, potrivit TVR.

Suspectul a fost reţinut de poliţişti pentru 24 de ore. Cercetările în acest caz au fost preluate de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Neamţ.

CITEȘTE ȘI: Un poliţist, înjunghiat mortal de fiul său pe o stradă din Piatra-Neamţ

Liviu Chesnoiu: Acțiunea nu se întâmplă niciodată așa, din senin

Într-o discuție în exclusivitate cu DC NEWS, psihologul criminalist Liviu Chesnoiu a comentat acest caz, cum se explică un astfel de gest, și ce ai de făcut când te confrunți cu un scenariu similar cu propriul copil.  

„După părerea mea de colonel criminolog aceste cazuri de notă faptul că nu ești profet în țara ta. Nu ai autoritate în familia ta, așa cum cizmarul nu are încălțări, croitorul n-are haine, psihologul nu are liniște în familie, iar polițistul nu are ordine și disciplină, ca să spunem așa, în familia. El în ochii agresorului este doar tata, nu o persoană care poate să aplaneze un conflict. În cazul de față, polițistul nostru nu era unul de intervenție, avea de a face mai mult cu oamenii, știa să vorbească, să explice, să lămurească, să primească publicul cu anumite nevoie pe departamentul în care activa. Ceea ce trebuie să înțelegem cu toții e că atunci când avem de-a face cu un astfel de copil, de tânăr, acțiunea nu se întâmplă niciodată așa, din senin, 'hodoronc-tronc'.

Treaba acolo este una alimentată cu mult timp înainte, dar polițistul nu a crezut că se poate ajunge la așa ceva. Nefiind psiholog, nu a atincipat unde se poate ajunge. Noi polițiștii, mai ales dacă avem o experiență, o vârstă, avem un simț, simțim pericolul, simțim când ceva e neregulă, te poți aștepta din partea oricui să facă o nenorocire, chiar și din partea familiei. Totuși, nu era pregătit pentru o astfel de situație, având mai mult o muncă birocratică, să spunem așa. Nu discutăm de un polițist de teren sau trupe speciale. Mă rog, cel mai probabil nu a crezut că se poate întâmpla așa ceva. Cum să-ți facă propriul copil așa ceva? Din păcate, vedeți dumneavoastră, în România e o realitate recurentă, iar semnele au apărut cu mult înainte, iar ele au fost ignorate.

"La noi, în continuare, din păcate, există un soi de rușine dacă trebuie să mergi cu copilul la medic"

La noi, în continuare, din păcate, există un soi de rușine dacă trebuie să mergi cu copilul la medicul de familie, la psiholog sau la psihiatru, să îi să pună un diagnostic, pentru că numai psihiatrul pune diagnostice ca mai apoi tânărul să ia tratamentul medicamentos. Noi trebuie să vedem mai departe că ia acest medicament. Nu este o rușine dacă situația ne impune asta. Este o chestiune de normalitate în orice țară civilizată. Poate că acest tânăr era dependent de droguri, poate că se refugia în alcool, poate avea o problemă psihică, iar ei nu pot fi contraziși. Trebuie să le cânți în strună. La fel fac și cei care sunt dependenți de jocurile de noroc. Adicția presupune că ai nevoie de bani pentru a întreține plăcerea adusă de acel obicei toxic, fie drogul, alcoolul, jocul de noroc. Dacă nu mai ai bani să continui, intri în sevraj.

Când ești în sevraj, dacă nu mai ai bani, nu mai poți să iei de acasă de la părinți, nu-ți mai dă nimeni, devii violent. Unii dau în cap, fură și așa mai departe. Asta se întâmplă cu acești tineri. Tatăl a crezut că nu se poate ajunge la așa ceva, dar victimă putea să devină altcineva. Astfel de acțiuni sunt mereu rezultate dintr-un șir lung de probleme sau frustrări, iar semnele apar cu mult timp înainte. Ele nu trebuie neglijate niciodată pentru că în timp încolțesc în așa ceva. Nu vă neglijați copiii și fiți atenți la ei și la comportamentul lor. Mai mult, dacă te afli într-o astfel de situație cu copilul tău, nu-l contrazici. Spui 'ai dreptate, te înțeleg, facem, dregem' și tu planifici mai departe ajutorul pentru el. Spui ca el și faci ca tine. Aici discutăm, din păcate, de un tânăr cu probleme psihice grave. Nu ai cum să-l contrazici. Pe de altă parte, nu-l poți lăsa să se distrugă. Îi cânți în strună, iar tu pregătești ieșirea pentru el și pentru tine. Când vede că nu e contrazis se mai calmează puțin, iar șansele pentru un incident scad. În astfel de situații trebuie să ceri ajutor de specialitate. Mereu și indiscutabil. Nu te gândești că tu ești polițist, profesor, și știi cum să faci și cum să dregi. Nu știi pentru că nu ești în pătrățica ta, să spunem așa.

"Se întâmplă ceva bizar atunci când e lună plină cu foarte mulți oameni cu probleme psihice"

Faptul că acest tânăr a avut o armă albă, faptul că a dat nu știu câte lovituri în tatăl lui, faptul că s-a întors și a mai aplicat niște lovituri, dă notă faptul că avem de a face cu un om cu grave probleme psihice. Nu poți să faci așa ceva nimănui, mai ales propriului tată. Sunt oameni care într-o furie oarbă, alimentați de sevraj sau alte probleme psihice, acționează fără să gândească. Abia după ce trece furia se trezesc. Vă spun o chestie mai puțin știută chiar dacă pare ciudată. Recent a fost lună plină. Poate pare ciudat, dar eu vă spun din cariera mea de ani de zile. Am prins criminali și știu ce vorbesc.

Se întâmplă ceva bizar atunci când e lună plină cu foarte mulți oameni cu probleme psihice. Din nou, nu e un studiu științific, și știu că poate părea puțin probabil, dar pe undeva există și o statistică cu așa ceva. O spun pur și simplu ca observație. Ce faci în astfel de cazuri cu tânărul tău? De urgență, când apar primele semnale, se iau măsuri. Cu un astfel de individ nu se stă în casă și nu se stă în apropiere. Trebuie să-i fi alături, dar să te îndepărtezi ușor, fără să simtă ruperea. Până nu acceptă un diagnostic și un tratament medicamentos, verificat, supravegheat, problema nu este rezolvată și îți trebuie maximă atenție. Îmi pare rău că este vorba de un coleg, de 50 de ani, deci și cu experiență, dar în astfel de situații mulți nu știu cum să reacționeze.

"Mergi cu copilul la doctor, iar dacă nu vrea găsește o metodă să aduci doctorul la el sau să-l iei pe sus"

Poate că îi era și rușine să spună 'uite domne copilul meu are o problemă'. În cazuri de genul acesta lași rușina la o parte și spui 'am o problemă de familie'. Nu e nimic rușinos și cu cât este mai repede abordată problema cu atât mai bine. Raportează șefului tău. Îi spui 'șefu mă vedeți abătut. Uitați cu ce mă confrunt'. Ce să faci? Nu are încotro decât se te înțeleagă. Tu spui singurel așa că de rușine nu poți să mergi la medic cu copilul. Cum să știe șeful sau vecinii? Ba da! Nu e rușine și așa se tratează situația. Mergi cu copilul la doctor, iar dacă nu vrea găsește o metodă să aduci doctorul la el sau să-l iei pe sus. De bună voie nu vine nimeni să primească un diagnostic sau să accepte că are o problemă gravă psihică.

Acest tânăr nu a primit cele mai bune tratamente, cum trebuie primească un om cu probleme psihice. Aceste tratamente nu trebuie luate cu binișorul. Trebuie să dispară cauza. Cauza este adesea o adicție sau o problemă psihică. Mai mult, copiii aceștia au perioada cea mai delicată din adolescență până undeva la 24 de ani. Până atunci ei își formează personalitatea. Ei sunt încă niște adolescenți. De la 20 e adolescența târzie. Mulți dintre ei au impresia și la acea vârstă că nimeni nu-i ințelege, se confruntă cu probleme sentimentale, nu-și găsește loc de muncă, și cade în diverse anturaje. Pe lângă toate acestea, rețelele de socializare îl modifică. Ecranul îi amplifică problemele în mintea sa și se compară constant cu viața ideală pe care alții par să o ducă acolo. În concluzie, ca să închidem cercul, o astfel de problemă se rezolvă doar la specialiști. Ei pot să rezolve astfel de situații, nu amatorii sau cei care pretind că știu și n-au studiat așa ceva", a comentat criminologul Liviu Chesnoiu.