€ 5.2556
|
$ 4.5142
|
Curs valutar: € 5.2556
|
$ 4.5142
 

Accident naval la Tulcea. O navă scăpată de sub control a lovit pontonul: Cursele de pasageri, suspendate / FOTO + VIDEO

Data publicării: 02 Iun 2026
Accident naval la Tulcea. O navă scăpată de sub control a lovit pontonul Cursele de pasageri, suspendate  FOTO + VIDEO Accident naval la Tulcea. O navă scăpată de sub control a lovit pontonul: Cursele de pasageri, suspendate / FOTO: colaj capturi video Facebook @ziaruldetulcea.ro

Accident naval pe canalul Sulina. Pontonul folosit pentru transportul public de călători a fost avariat.

Transportul public de călători pe Dunăre, între municipiul Tulcea și Tudor Vladimirescu, a fost suspendat marți, după ce o navă maritimă aflată în tranzit pe canalul Sulina a intrat în coliziune cu pontonul de acostare utilizat pentru acest serviciu.

Potrivit Autorității Navale Române, incidentul a avut loc în jurul prânzului. Nava maritimă MV Prince Zafer, care naviga sub pavilion Comore, a suferit o defecțiune la motorul principal. În urma avariei, vasul a lovit pontonul amplasat în suburbia Tudor Vladimirescu.

Reprezentanții instituției au precizat că accidentul nu s-a soldat cu victime și nu a produs efecte asupra mediului. De asemenea, circulația navală pe șenalul navigabil nu a fost afectată.

„Nava a ancorat în zonă şi urmează să fie asistată de un remorcher al Administraţiei Fluviale Dunărea de Jos pentru deplasarea în siguranţă către Mila 44, unde vor fi efectuate cercetările specifice pentru stabilirea cauzelor incidentului”, a transmis purtătorul de cuvânt al Autorităţii, Irina Puşcaşu, potrivit Radio România.

Cursele de pasageri au fost oprite după avarierea pontonului

În urma impactului, pontonul folosit pentru îmbarcarea și debarcarea pasagerilor a fost avariat, iar societatea Transport Public SA a suspendat temporar legătura navală dintre Tulcea și Tudor Vladimirescu.

Directorul general al companiei a declarat că se caută variante pentru reluarea serviciului în cel mai scurt timp.

„Cursele de pasageri între Tulcea şi suburbia Tudor Vladimirescu au fost suspendate în jurul orei 13:00 şi acum căutăm soluţii pentru reluarea acestora într-un timp cât mai scurt”, a afirmat Aurelian Udrea, conform sursei citate.

Primăria Tulcea anunță reluarea transportului cu acostare la un ponton privat

Potrivit informațiilor publicate de Dobrogea News, accidentul naval a distrus pontonul de acostare al municipiului Tulcea de pe malul stâng al Dunării, în zona Tudor Vladimirescu.

Primarul municipiului Tulcea, Ștefan Ilie, a anunțat că transportul public peste Dunăre va fi reluat prin utilizarea unuia dintre pontoanele private aflate în apropiere.

„Nu au fost victime, iar fluviul nu a fost poluat. Căpitănia și celelalte autorități cu atribuții în speță, cercetează și iau deciziile în întreaga cauză. Îl felicit pe comandantul aflat la timona vasului de transport public, `Civitas`, Marian Ungureanu, pentru deciziile responsabile și profesioniste pe care le-a luat și care au făcut ca acest accident să nu se transforme în tragedie pentru pasageri și membrii echipajului!

Transportul public pentru trecerea de la Tudor Vladimirescu se reia cu acostare la unul din pontoanele private aflate la circa 200 m în amonte”, a transmis primarul Ștefan Ilie.

Tulcea, singurul oraș din România cu transport public subvenționat pe apă

Municipiul Tulcea ocupă o poziție aparte la nivel național. Este singurul oraș din România care asigură transport public subvenționat atât pe uscat, cât și pe apă.

Legătura navală dintre municipiu și Tudor Vladimirescu reprezintă o rută importantă pentru locuitorii zonei. Autoritățile urmează să evalueze pagubele produse pontonului și să stabilească măsurile necesare pentru funcționarea în condiții de siguranță a serviciului de transport.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close