€ 5.2489
|
$ 4.5099
|
Curs valutar: € 5.2489
|
$ 4.5099
 

La fiecare doi morți din Ucraina, România a mai săpat un mormânt. Ce e dincolo de drona din Galați
Autor: Anca Murgoci

Galați / agerpres Galați / agerpres

Faptul că o dronă rusească a ajuns pe un bloc din Galați este un lucru extrem de grav. Dar haideți să privim partea bună: N-a murit nimeni.

Departe de mine de a minimiza un astfel de incident groaznic, nu sună prea bine în toiul nopții să te trezești cu o dronă în apartament.

Dar dincolo de emoția momentului, haideți să vorbim, pentru a nu știu câta oară, despre războiul nostru. Războiul care chiar se desfășoară pe teritoriul nostru. Războiul de pe șosele. Nu pricep cum războiul nostru de pe șosele a devenit o banalitate. Despre criminalii de război din traficul din România nu vorbim mai deloc. Sau în orice caz nu ne interesează. Mă rog, discută săptămânal Titi Aur cu Florin Răvdan la DC News, dar parcă ascultă doar cei care oricum conduceau bine. Că altfel nu-mi explic de ce încă avem proști pe șosele. 

Am fost două zile la Moieciu. Când m-am întors, sâmbătă, am simțit nevoia să dorm toată ziua, așa de obositor mi s-a părut drumul. Toată lumea se grăbea, se smucea, dădea flash-uri, depășea aiurea. Ziceai că suntem într-o cursă la Formula 1. Toți se grăbeau de parcă nu începuse minivacanța de Rusalii/1 Iunie. Unde se grăbeau numai ei știu, că oricum n-ajungeau departe, că traficul era același pentru toți. M-am gândit că aleargă să nu-i prindă vreo dronă.

România este pe primul loc la decese în urma accidentelor rutiere. Media țării este aproape dublă față de cea a Uniunii Europene. Ne facem griji să nu ne omoare dronele rusești, dar până atunci nu știu de ce nu facem ceva ce chiar ține de noi. Am putea evita atâtea morți pe șosele, dar nu vrem. Până la această oră, în minivacanță, deja s-au produs vreo zece accidente rutiere grave. Sâmbătă după-amiază pe DN 1, între localităţile Şercaia şi Mândra din judeţul Braşov, un copil de aproape trei ani a murit. Totul din cauza unei depășiri. În autovehicul nu erau montate scaune pentru copii.

Aproximativ 13.000 de civili au fost ucişi de la începutul războiului din Ucraina. Din 2022 și până astăzi, în România, pe șosele au murit aproximativ 6.000 de oameni. La jumătate. Nu mai vorbim despre oameni mutilați, rămași în scaune cu rotile și așa mai departe. Dar noi nu avem războaie clasice, ci cu proști. Și din acest război chiar am ieșit învinși.

VEZI ȘI: EXCLUSIV Mircea Badea: Poți să fii Verstappen, combinat cu Titi Aur și Ari Vatanen. Ce să faci în acest caz?! Am avut un accident absolut identic pe Valea Oltului 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close