€ 5.0927
|
$ 4.3374
|
Curs valutar: € 5.0927
|
$ 4.3374
 

Cum va fi vremea în următoarele două săptămâni: Prognoza ANM pe regiuni
Autor: Elena Aurel

cum-va-fi-vremea-de-florii--meteorolog-vor-fi-prezente-in-cea-mai-mare-parte-a-tarii_28857100 FOTO: Freepik @bearfotos

Vremea va fi schimbătoare în următoarele două săptămâni, cu nopți mai reci, dar și zile mai calde, iar spre finalul lunii aprilie și începutul lunii mai sunt așteptate precipitații slabe.

Vremea va continua să fie schimbătoare pe parcursul următoarelor două săptămâni, cu intervale mai reci, în special pe timpul nopţilor, dar şi cu zile în care valorile termice vor atinge şi chiar depăşi 22 - 23 de grade în unele zone, în timp ce precipitaţii slabe cantitativ vor fi prezente pe finalul lunii aprilie şi început de mai, arată prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM).

În Banat, la începutul intervalului valorile termice diurne vor creşte de la medii de 18 - 19 grade, în data de 27 aprilie, spre 21 - 22 de grade, pe 28 aprilie, apoi vor scădea sub normalul perioadei, astfel încât între 29 aprilie şi 2 mai, temperaturile maxime vor oscila la o medie de 14 - 16 grade. Începând din data de 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, media maximelor va creşte de la valori în jur de 18 grade, spre valori de 23 - 24 de grade în perioada 7 - 10 mai. În prima săptămână, media temperaturilor minime va fi de 2 - 3 grade, cu excepţia nopţilor de 29 şi 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată spre 5 - 6 grade, după care va avea loc o tendinţă de creştere treptată ale valorilor nocturne spre medii de 10 - 12 grade. Ploi slabe cantitativ se vor semnala local în jurul datei de 30 aprilie, dar temporar şi în perioada 5 - 10 mai.

În Crişana, temperaturile maxime vor creşte de la o medie de 17 grade, în data de 27 aprilie, spre 20 de grade (valori apropiate de cele normale), în 28 aprilie. Ulterior, vor scădea sub valorile normale, iar în zilele de 30 aprilie şi 1 mai, media acestora va fi de 14 - 15 grade. Începând din 2 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, urmând ca media valorilor diurne să crească de la 18 grade la 23 - 24 de grade, în perioada 8 - 10 mai. În prima săptămână, media temperaturilor minime va fi de până la două grade, mai puţin în nopţile de 29 şi 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată spre 3 - 5 grade, apoi va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne, la 9 - 10 grade. Ploi slabe cantitativ se pot semnala izolat în 30 aprilie şi 1 mai, însă probabilitatea de ploaie va fi mai ridicată în perioada 5 - 10 mai.

În Transilvania, în primele zile ale intervalului de prognoză, valorile diurne vor creşte de la medii de 14 - 15 grade, în data de 27 aprilie, spre 17 - 18 grade, în 28 aprilie, iar mai apoi vor scădea sub normalul perioadei. Astfel, între 30 aprilie şi 2 mai, temperaturile maxime vor oscila în ecartul 10 - 12 grade, dar începând din 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, media maximelor va creşte spre 20 - 22 de grade în perioada 7 - 10 mai. În această săptămână, media temperaturilor minime va fi de la -2 grade la un grad, nu şi în nopţile de 29 şi 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată spre 2 - 3 grade, după care va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne, la 6 - 8 grade. Începând cu data de 30 aprilie şi până la finalul intervalului de referinţă, local şi temporar, se vor semnala ploi slabe cantitativ.

În Maramureş, temperaturile maxime vor creşte de la o medie de 15 grade, în data de 27 aprilie, spre 18 grade, în 28 aprilie, iar ulterior vor scădea, astfel că, în perioada 30 aprilie - 2 mai, media acestora va fi de 12 - 14 grade. Din 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, iar media valorilor diurne va creşte de la 16 grade la 21 - 22 de grade, în perioada 8 - 10 mai. În prima săptămână, media temperaturilor minime va fi cuprinsă între -1 grad şi două grade, cu excepţia nopţii de 29 aprilie, când se va ajunge 3 - 4 grade, iar apoi va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne, spre medii de 8 - 9 grade. Ploi slabe cantitativ se pot semnala izolat în jurul datei de 1 mai, însă probabilitatea de precipitaţii va fi mai ridicată în perioada 5 - 10 mai.


VEZI ȘI: Vântul puternic face prăpăd, dar și victime în țară. FOTO/VIDEO Un bărbat a murit/ O mamă și băiețelul ei, loviți de un stâlp doborât de vânt

Cum va fi vremea în Moldova și în sud-estul țării

În Moldova, în zilele de 27 şi 28 aprilie, valorile diurne se vor situa în medie între 14 şi 16 grade, apoi vor scădea sub normalul perioadei, iar între 30 aprilie şi 2 mai vor oscila între 10 şi 11 grade. Începând din data de 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, media maximelor va creşte de la valori de 14 grade spre 20 de grade, în perioada 7 - 10 mai. În prima săptămână de prognoză, media temperaturilor minime va fi de la un grad până la 3 grade, însă în noaptea de 29 aprilie se vor atinge 5 grade. Ulterior, va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne spre medii de 9 - 10 grade. Începând cu data de 30 aprilie şi până la finalul intervalului de referinţă, local şi temporar, se vor semnala ploi slabe cantitativ.

În Dobrogea, la începutul intervalului (27 - 29 aprilie), valorile diurne se vor situa la medii de 14-16 grade, apoi vor scădea sub normalul perioadei, astfel că, între 30 aprilie şi 3 mai, temperaturile maxime vor oscila între 11 şi 12 grade. Începând din 4 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată iar media maximelor va creşte de la valori în jur de 14 grade, spre 19 - 20 de grade, în perioada 7 - 10 mai. În prima săptămână, media temperaturilor minime va fi în jurul a 4 grade, mai puţin în nopţile de 29 şi 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată, spre 6 - 7 grade. După aceea, va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne, spre o medie de 10 grade. Începând din 30 aprilie şi până la finalul intervalului de referinţă, temporar se vor semnala ploi slabe cantitativ.

În Muntenia, temperaturile maxime vor creşte de la o medie 16 grade, în data de 27 aprilie, spre 20 de grade (valori apropiate de cele normale), pe 28 aprilie, după care vor scădea sub normele climatologice, astfel că, în perioada 30 aprilie - 3 mai, media acestora va fi de 11 - 13 grade. Din data de 4 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, urmând ca media valorilor diurne să crească de la 16 grade spre 22 - 23 de grade, în perioada 8 - 10 mai. În cursul acestei săptămâni, media temperaturilor minime va fi cuprinsă între 2 şi 4 grade, fără nopţile de 29 şi 30 aprilie, când se vor înregistra 5 - 6 grade, iar apoi va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne spre medii de 10 grade. Ploi slabe cantitativ se vor semnala local şi temporar în 30 aprilie şi 1 mai, însă probabilitatea ca trecător să plouă slab se va menţine ridicată şi pentru perioada 2-10 mai.

În Oltenia, la începutul intervalului, valorile diurne vor creşte de la medii de 18 grade, în data de 27 aprilie, spre 21 de grade, pe 28 aprilie. Ulterior, temperaturile maxime vor scădea sub normalul perioadei, iar între 30 aprilie şi 2 mai, acestea se vor încadra în ecartul 13 - 14 grade. Începând din 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, media maximelor va creşte de la valori în jur de 15 grade, spre 23 - 24 de grade, în perioada 7 - 10 mai. În prima săptămână, media temperaturilor minime va ajunge la 5 grade, cu excepţia nopţilor de 29 şi 30 aprilie, când aceasta va fi mai ridicată, spre 7 - 8 grade. Ulterior, va avea loc o tendinţă de creştere treptată a valorilor nocturne spre medii de 10 - 11 grade. Ploi slabe cantitativ se vor semnala local şi temporar în 30 aprilie şi 1 mai, însă probabilitatea ca trecător să plouă slab se va menţine ridicată şi pentru perioada 2-10 mai.

Cum va fi vremea la munte

La munte, temperaturile maxime vor creşte de la o medie 7 - 8 grade, în data de 27 aprilie, spre 10 grade, în 28 aprilie. Apoi, acestea vor scădea sub cele climatologic normale perioadei, astfel încât, în perioada 30 aprilie - 2 mai, media acestora va fi de 2 - 3 grade. Începând cu data de 3 mai, vremea va intra într-un proces de încălzire treptată, cu o medie a valorilor diurne în creştere de la 4 grade la 11 - 12 de grade, în perioada 8 - 10 mai. Până în jurul datei de 4 mai, vremea va fi rece în cursul nopţilor, cu o medie a temperaturilor minime cuprinsă între -4 şi -2 grade. Doar în noaptea de 29 aprilie, valorile nocturne vor oscila între -1 grad şi zero grade, după care va avea loc o tendinţă de creştere treptată spre medii de 4 - 6 grade. Local şi temporar, în perioada 30 aprilie - 3 mai, vor fi precipitaţii slabe cantitativ, sub formă de lapoviţă şi ninsoare, în general la peste 1.700 de metri, iar la altitudini mai mici vor fi mai ales ploi. Probabilitatea ca, trecător, să plouă va fi ridicată şi pentru intervalul 4 - 10 mai. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close