€ 5.2432
|
$ 4.5097
|
Curs valutar: € 5.2432
|
$ 4.5097
 

EXCLUSIV De ce cred adolescenții (și nu numai) că „vorbește lumea” despre ei? Radu Leca explică mecanismul

De ce cred adolescenții (și nu numai) că „vorbește lumea” despre ei Radu Leca explică mecanismul De ce cred adolescenții (și nu numai) că „vorbește lumea” despre ei? Radu Leca explică mecanismul / FOTO: magnific.com @sewcream

Odată cu explozia utilizării rețelelor sociale și cu transformările biologice inerente pubertății, adolescenții de astăzi experimentează niveluri de anxietate fără precedent în istoria recentă. Fenomenul abandonului emoțional și școlar debutează adesea cu un sentiment de inadecvare socială. Psihologul Radu Leca explică la Părinți Prezenți mecanismul fragil din mintea tinerilor.

 „Copilul, prin prisma schimbărilor hormonale de după 14 ani, are impresia greșită că nu este văzut sau, din contră, că este mult prea văzut”, spune Leca. Această furtună emoțională, care, deși teoretic s-ar încheia în jurul vârstei de 18 ani, din punct de vedere psihologic „se pot închide în jurul vârstei de 30 de ani”, generează o paranoia socială intensă.

Părinții și specialiștii se confruntă cu tineri terorizați de judecata celor din jur. Psihologul arată, printr-un dialog specific din cabinetul său, cum tinerii sunt măcinați de teama că „ar putea să vorbească lumea despre mine”. Când sunt întrebați de ce ar fi ei atât de importanți încât să capteze atenția tuturor, răspunsul lor denotă o confuzie uriașă și o stimă de sine oscilantă: „Păi, nu știu dacă sunt, dar eu văd că se uită la mine”.

Tinerii trăiesc o „structură de anxietate pură” și „cred irațional că acțiunile lor sunt monitorizate constant”, deși „admit că nu au un succes în mediul virtual pentru a justifica această celebritate imaginată”.

CITEȘTE ȘI: Generația care „gâfâie” la citire. Radu Leca: „E revoltător!” / VIDEO

Comunicarea în situații de criză: Cum să reacționezi când adolescentul îți spune „Lasă-mă, nu vreau să te văd”

În fața acestei avalanșe de frici nejustificate și de impresii false, „impresii false, o, da, multe, multe”, comportamentul tânărului devine adesea agresiv și respingător față de propriii părinți.

Expresiile de tipul „nu mă vede, nu mă aude, lasă-mă” devin scuturi în spatele cărora adolescentul se ascunde de o realitate pe care nu o poate procesa.

Intervenția părintelui în acest punct critic trebuie să fie un model de calm și logică aplicată, fără a ceda impulsului de a escalada conflictul.

Leca recomandă demontarea verbală și logică a fiecărui argument al adolescentului: „Păi, dacă tu îmi spui mie «lasă-mă» , cum nu te văd și nu te aud?”. Această tehnică de ancorare în realitate trebuie executată chirurgical, „demontând cu răbdare fiecare element, neridicând vocea”, deși psihologul recunoaște că acesta este un „lucru foarte greu, foarte greu, fiindcă adolescentul știe să te scoată din minți”.

Prin păstrarea calmului i refuzul de a intra în jocul urletelor, părintele reușește treptat să spargă bariera de anxietate a copilului, să-i reamintească că este prezent, că îl vede cu adevărat și că nu îl va abandona pradă propriilor spaime.

VEZI ȘI:  „Relația absolută”: Radu Leca prezintă noul trend toxic care îi împinge pe tineri spre videochat: „Subiectul minor uită cine este el” / VIDEO

URMĂRIȚI EMISIUNEA PĂRINȚI PREZENȚI - EPISODUL CU RADU LECA - INTEGRAL:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close