Criza politică din România, care durează deja de câteva săptămâni şi a cărei rezolvare este dificil de anticipat, este urmărită cu interes de grupurile politice din Parlamentul European, care şi-au exprimat sprijinul pentru formaţiunile româneşti afiliate lor.
"Grupul Partidului Popular European (PPE) urmăreşte atent situaţia politică din România alături de partidul din grupul nostru, PNL, iar noi sprijinim deciziile PNL", a declarat, pentru Agerpres, la Strasbourg, Pedro Lopez de Pablo, purtător de cuvânt al grupului europarlamentar PPE.
El a adăugat că grupul PPE a denunţat în Europa "modul în care PSD a cooperat cu extremiştii pentru a pune capăt unei guvernări proeuropene, pro-Ucraina şi pro-stat de drept, care avea o agendă de reforme necesare ţării".
"PSD a decis să oprească acest drum şi să joace jocuri politice, fără un plan alternativ de guvernare", a mai spus reprezentantul grupului europarlamentar PPE.
Membru al grupului Verzilor, Nicolae Ştefănuţă a estimat că "partidele româneşti trebuie să ţină legătura cu Comisia Europeană şi cu confraţii lor de aici, pentru a se asigura că va fi găsită o soluţie", astfel încât România să nu piardă sume importante din PNRR, în condiţiile în care valorile aferente cererilor de plată sunt foarte mari şi depind de reforme importante, dificil de realizat.
"Sincer, nicio ţară europeană nu şi-a răsturnat guvernul, deşi şi în Letonia există acum o criză legată de atacurile cu drone, criză care, înţeleg, se va rezolva destul de repede. La noi, însă, totul a venit cumva din senin", a spus Ştefănuţă, care este şi unul dintre vicepreşedinţii Parlamentului European.
Co-liderul grupului Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (ECR), Patryk Jaki, a declarat pentru Agerpres că "România are astăzi nevoie de stabilitate, instituţii funcţionale şi un guvern care să aibă atât legitimitate publică, cât şi curajul de a implementa reforme serioase".
Potrivit eurodeputatului polonez, blocajul politic prelungit nu este niciodată benefic şi nu face decât să amplifice incertitudinea economică şi să slăbească încrederea opiniei publice în politică.
"AUR, partenerul nostru din familia politică ECR, a devenit o forţă politică majoră în România şi o prezenţă recunoscută în Parlamentul European. Partidul reprezintă o parte foarte semnificativă a societăţii româneşti şi este absolut legitim ca acesta să participe serios la discuţiile despre viitoarea direcţie a ţării şi despre posibile soluţii de guvernare", a adăugat Jaki.
Conform acestuia, George Simion a demonstrat capacitatea de a mobiliza numeroşi români care se simt ignoraţi de establishment-ul politic tradiţional.
"În definitiv, democraţia înseamnă respectarea realităţilor politice. O ţară precum România are nevoie de dialog responsabil, concentrat pe soluţii, stabilitate economică şi guvernare eficientă - nu de confruntare politică nesfârşită", a încheiat co-liderul grupului ECR.
Grupurile europarlamentare S&D şi Renew nu răspunseseră solicitării Agerpres până la momentul difuzării acestei corespondenţe.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci