€ 5.2270
|
$ 4.4991
|
Curs valutar: € 5.2270
|
$ 4.4991
 

Edouard Philippe, fost premier al lui Macron, suspectat deturnare fonduri

Edouard Philippe, fost premier Macron, suspectat deturnare fonduri Edouard Philippe, fost premier al lui Macron. Sursa Foto: Facebook Edouard Philippe

Edouard Philippe, fostul premier al președintelui Emmanuel Macron, este vizat de suspiciuni de deturnare de fonduri, favoritism, conflict de interese şi complicitate.

Fostul prim-ministru Edouard Philippe, candidat la alegerile prezidenţiale din 2027 din Franţa, este vizat de o anchetă condusă de un judecător de instrucţie pentru suspiciuni de deturnare de fonduri publice, favoritism, conflict de interese şi complicitate în Le Havre (nord-vest), oraş al cărui primar este, s-a aflat marţi, scrie AFP.

O avertizoare de integritate a denunţat aceste presupuse fapte în septembrie 2023 la Parchetul Naţional Financiar (PNF) care a deschis o anchetă şi a efectuat percheziţii în aprilie 2024. Apoi ea a depus o plângere în iunie 2025 şi s-a constituit în parte civilă.

Contactat de AFP, PNF a indicat că a întocmit un rechizitoriu introductiv pe 7 mai, o procedură prin care este sesizat un judecător de instrucţie şi i se desemnează un perimetru de anchetă.

Faptele sunt contestate

Avertizoarea de integritate, "Judith" (prenume modificat), "salută deschiderea unei proceduri judiciare cu privire la faptele pe care le denunţă şi aşteaptă cu nerăbdare să fie audiată de către judecătorul de instrucţie", a declarat pentru AFP avocatul acesteia, Jerome Karsenti.

Faptele sunt contestate încă de la început de Philippe, primul şef de guvern al preşedintelui Emmanuel Macron (2017-2020).

Primarul din Le Havre "a luat act de deschiderea unei proceduri judiciare. El a aflat acest lucru din presă. Şi va răspunde, evident, tuturor întrebărilor pe care i le va pune justiţia, aşa cum a făcut-o mereu foarte senin", a declarat pentru AFP spus un apropiat al acestuia, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Emmanuel Macron și-a anunțat retragerea din politică
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close