€ 5.2105
|
$ 4.4771
|
Curs valutar: € 5.2105
|
$ 4.4771
 

Rețea uriașă destructurată de DIICOT. Milioane de țigări de contrabandă și mii de pastile, descoperite într-o operațiune de amploare
Autor: Dana Mihai

Rețea uriașă destructurată de DIICOT. Milioane de țigări de contrabandă și mii de pastile, descoperite într-o operațiune de amploare - Politia de Frontiera Rețea uriașă destructurată de DIICOT. Milioane de țigări de contrabandă și mii de pastile, descoperite într-o operațiune de amploare - Politia de Frontiera

Procurorii DIICOT și polițiștii de frontieră au făcut marți 26 de percheziții în șase județe, într-un dosar de contrabandă cu țigări și trafic internațional de droguri.

Anchetatorii spun că o rețea din care făceau parte și cetățeni sârbi a introdus în România milioane de țigarete de contrabandă și a organizat transporturi de comprimate cu alprazolam către Finlanda.

Percheziții în șase județe

Perchezițiile au avut loc în județele Dolj, Vâlcea, Mehedinți, Caraș-Severin, Bihor și Bacău, într-un dosar care vizează constituirea unui grup infracțional organizat, contrabandă și trafic internațional de droguri de risc.

Potrivit anchetatorilor, gruparea ar fi fost formată încă din aprilie 2024 și funcționa după o structură bine pusă la punct. Membrii rețelei găseau furnizori din Serbia, organizau transporturile, depozitarea și distribuția țigaretelor de contrabandă și se ocupau inclusiv de vânzarea acestora către diferiți clienți din România.

Citește și: Trafic de droguri pe litoral de 1 Mai: Tânăr româno-sirian prins cu peste 11 kg de canabis

În timpul anchetei, autoritățile au confiscat peste 3 milioane de țigarete de contrabandă.

Transporturi de comprimate către Finlanda

Anchetatorii spun că o parte dintre suspecți au pus bazele unei alte grupări, specializată în trafic de droguri. Aceasta ar fi coordonat transportul către Finlanda a aproape 150.000 de comprimate cu alprazolam, considerate droguri de risc.

Transportul a fost descoperit în Finlanda, după informațiile transmise de autoritățile române. Comprimatele au fost confiscate în octombrie 2025.

Suspecții, duși la audieri

Suspecții urmează să fie audiați la sediul DIICOT. Ancheta a beneficiat și de sprijinul brigăzilor de combatere a criminalității organizate și al jandarmilor.

Autoritățile precizează că persoanele cercetate beneficiază de prezumția de nevinovăție până la o decizie definitivă a instanței.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close