€ 5.2088
|
$ 4.4801
|
Curs valutar: € 5.2088
|
$ 4.4801
 

Planul secret al lui Nicușor Dan. Președintele își pregătește o nouă forță politică. Bogdan Chirieac: USR-ul a dezamăgit cumplit

Nicușor Dan la Palatul Cotroceni când a anunțat numirea șefilor Parchetelor Foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Președintele Nicușor Dan ar lucra la conturarea unui nou partid politi. Acesta ar putea porni de la o fundație civică și evolua ulterior într-o formațiune care să-l susțină.

Președintele Nicușor Dan ar lucra la conturarea unei construcții politice cu profil prezidențial, susțin surse politice pentru România TV. În jurul său ar putea fi coagulat, în timp, un nucleu de susținători din întreaga țară, format din conservatori și progresiști, oameni influenți din societatea civilă, foști membri de partide, dar și consilieri din perioada mandatului său la Primăria Capitalei. Aceștia ar urma să promoveze mesajele sale și să se implice activ în campaniile electorale viitoare, pe fondul unei nemulțumiri tot mai vizibile față de actualul climat politic, atât în zona de stânga, cât și în cea de dreapta. Temele centrale vehiculate ar fi lupta împotriva corupției, reforma justiției și modernizarea administrației.

Inițial, proiectul ar putea lua forma unei fundații cu activitate civică, urmând ca, într-o etapă ulterioară, să se transforme într-o formațiune politică. Modelul ar semăna cu o rețetă de construcție politică discutată și în alte contexte, inclusiv în jurul numelui lui Ilie Bolojan după moțiunea de cenzură. Analistul Bogdan Chirieac a comentat subiectul într-o intervenție la România TV.

"Eu cred că va ajunge la această variantă cu un nou partid"

„Mi-e greu să cred că președintele Dan se gândește acum la al doilea partid prezidențial, dar totuși informația se sprijină pe niște fapte. Eu cred că va ajunge la această variantă cu un nou partid, la un moment dat. Domnia sa s-a gândit să se sprijine pe USR. USR-ul a dezamăgit cumplit. Ținem mintem că marți a picat guvernul, iar miercuri dimineață președintele l-a chemat la o discuție informală pe Dominic Fritz. Cred că președintele Dan se aștepta ca USR-ul să spună că va rămâne la guvernare, iar atunci nu ar mai fi avut nicio problemă, când colo USR-ul s-a legat de adevăratul lider al mișcării progresiste din România, și anume Ilie Bolojan. El a luat ostatic nu doar PNL-ul, ci și USR-ul și întreaga țară. Cred că președintele se gândește că e mai bine să aibă un nou partid pe care să se bazeze. Are nevoie de un partid care să-l susțină și pe care se poate baza el. De aici ideea în care să facă o funduție, că tot are experiența de ani de zile în mediul civic, și mai apoi să se facă partid politic. Președintele are nevoie de o formațiune cu care să construiască și să nu plece de la zero, după trădarea USR-ului. Președintele nu are în acest moment partid politic. Totuși, vedem că președintele rămâne echilibrat și procedează cât se poarte de corect. Nu a luat partea nimănui și face exact ce scrie în Constituție. Pur și simplu i-a deranjat că nu a vrut să fie președintele lor și că a încercat, și încearcă în continuare, să fie președintele tuturor", a explicat Bogdan Chirieac.

CITEȘTE ȘI: O singură întrebare înainte de consultările de la Palatul Cotroceni: Cine va fi premierul tehnocrat?

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

acest articol reprezintă o opinie

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close