Polițiștii din Galați investighează un incident în care o șoferiță de 71 de ani a pierdut controlul volanului în timpul unei manevre de parcare și a lovit un bancomat al unei bănci.
Poliţiştii din Galaţi fac cercetări în cazul unei şoferiţe cu vârsta de 71 de ani care, în timp ce încerca să-şi parcheze maşina, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat cu autoturismul în bancomatul unei unităţi bancare, fiind rănită în accident o altă femeie care se afla în zonă.
Conform reprezentanţilor Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ) Galaţi, accidentul s-a produs sâmbătă dimineaţa, pe o stradă din municipiul Galaţi.
"Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit că un autoturism condus de o femeie, în vârstă de 71 de ani, din Galaţi, în timp ce efectua o manevră de parcare, ar fi pierdut controlul direcţiei de deplasare, intrând în bancomatul unei unităţi bancare. În urma impactului, a fost rănită o femeie, în vârstă de 66 de ani, din Galaţi, care se afla în zona bancomatului. Aceasta a fost preluată de echipajele medicale şi transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri de specialitate", au subliniat reprezentanţii Poliţiei Galaţi.
În cauză poliţiştii continuă cercetările pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-a produs evenimentul, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci