LaudeMUN 2026 a debutat, vineri, într-un cadru cu adevărat emblematic pentru dialogul democratic și diplomația internațională — Sala „Avram Iancu” a Senatului României, din Palatul Parlamentului.
Manifestarea a reunit aproape 200 de elevi din 43 de instituții de învățământ din București și din țară, în cadrul uneia dintre cele mai importante conferințe educaționale de diplomație și relații internaționale dedicate tinerilor.
Mai mult decât o conferință pentru elevi, LaudeMUN este un proiect construit de elevi, pentru elevi. Întreaga ediție 2026 este organizată de echipa de elevi a Complexului Educațional Laude-Reut, care coordonează fiecare etapă a evenimentului — de la organizare, logistică și coordonarea comitetelor, până la relația cu participanții, partenerii și sponsorii conferinței.
Faptul că ceremonia oficială de deschidere a avut loc în Senatul României oferă acestei ediții o dimensiune aparte, transformând experiența participanților într-un exercițiu autentic de diplomație, leadership și implicare civică, chiar în inima uneia dintre cele mai importante instituții ale statului român.
![]()
Ceremonia oficială de deschidere a adus alături de elevii noștri invitați de prestigiu din domeniul diplomației și politicii internaționale:
-Tova Ben-Nun Cherbis – Președinta și Fondatoarea Complexului Educațional Laude-Reut;
-E.S. Dr. Lior Ben Dor – Ambasadorul Statului Israel în România;
-Sandrina Koebinger – Responsabila Secției Economice și Comerciale a Ambasadei Germaniei în România;
-E.S. Emil Hurezeanu – fost Ministru al Afacerilor Externe al României;
-Titus Corlățean – Senator, Președintele Comisiei pentru Politică Externă a Senatului României;
-Andi Cristea – Membru al Parlamentului European.
Pe parcursul întregului week-end, elevii participanți vor lua parte la sesiuni intense de dezbatere și negociere în cadrul comitetelor conferinței, asumând rolul delegaților statelor membre ONU și dezvoltând competențe esențiale pentru viitor: diplomație, gândire critică, comunicare, colaborare și leadership.
Felicitări tuturor participanților și echipei de organizare pentru începutul unei noi ediții LaudeMUN!, au transmis organizatorii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci