€ 5.0947
|
$ 4.4429
|
Curs valutar: € 5.0947
|
$ 4.4429
 

EXCLUSIV Inteligența artificială schimbă regulile: Universitatea nu va mai deține monopolul cunoașterii
Autor: Elena Aurel

student universitate Sursa foto: Freepik, @BillionPhotos

Inteligența artificială evoluează rapid, iar universitatea este obligată să își redefinească rolul în fața acestor transformări. Iată prin ce schimbări majore ar putea trece instituțiile de învățământ superior în următorii 15 ani.

Prof. univ. dr. Mircea Duțu, director al Institutului de Cercetări Juridice „Andrei Rădulescu” al Academiei Române şi președinte al Universității Ecologice din București, a explicat că universitatea, o instituție cu rădăcini vechi și cu o capacitate foarte mare de adaptare, s-a dezvoltat de-a lungul timpului ca un pilon al educației, științei și dezvoltării societății.

Cu toate acestea, acest model tradițional este astăzi pus la încercare de evoluțiile rapide ale noilor tehnologii, care îi afectează misiunea și funcționarea. 

„Ce se întâmplă acum? Trebuie să avem în vedere câteva caracteristici ale evoluțiilor. În primul rând, masificarea învățământului superior asociată cererii crescânde de cunoștințe avansate a catapultat universitatea în avangarda progresului la nivel global.

În al doilea rând, cererea de învățământ superior și cercetare din partea acestei structuri a devenit din ce în ce mai numeroasă. În 1970, existau la nivel mondial, potrivit cifrelor ONU, 32,5 milioane de studenți. În 2020, s-a ajuns la 220 de milioane de cursanți. Ca atare, vârsta de aur a fost atinsă cu toate limitele ei și ajungem acum la momentul în care apar provocările inteligenței artificiale.

Aici, problema trebuie să fie pusă în mod deschis și să încercăm să participăm la această dezbatere care este din ce în ce mai prezentă în proiecțiile de dezvoltare ale națiunilor lumii”, a spus prof. univ. dr. Mircea Duțu.

VEZI ȘI: Dacă pică netul, rămânem fără muzică în România? Care e diferența dintre Cher și Lolita / video

Impactul inteligenței artificiale asupra educației

Prof. univ. dr. Mircea Duțu a explicat că țările deja își planifică dezvoltarea până în 2040, având în vedere impactul inteligenței artificiale asupra universității, care ar putea să-și piardă rolul tradițional. 

„Țările care se preocupă de asemenea probleme deja și-au redus orizontul de proiecție de dezvoltare, inclusiv a universității, la 2040, adică 15 ani. Ce găsim acolo? Evoluția modelelor de inteligență artificială spre inteligență artificială generală capabilă să preia majoritatea sarcinilor intelectuale și cognitive generează provocări radicale pentru universitate. Voi sublinia două idei.

În primul rând, modelele educative actuale vor fi depășite. Cu învățământul pilotat de inteligență artificială, universitatea o să-și piardă din monopolul de a fi un centru de producere și de transmitere a cunoștințelor, față de un savoir hiperaccesibil, inteligența artificială. Universitatea trebuie să treacă de la eliberarea de diplome la certificarea deținerii unui bagaj de cunoștințe și a unui ansamblu de expertiză care să permită inserarea pe piața lumii la transformare, mentorat și la explorare colectivă.

În al doilea rând, IA-ul nu se mărginește la cercetarea științifică și a-l ajuta pe om. Ea devine principalul factor al acesteia, pune sub semnul întrebării poziția universității, ca principal creator de cunoștințe, care trebuie să treacă de la statutul de producător al acestora la cel de actor și creator de sens, interpretând și ghidând impactul descoperirilor impuse de inteligența artificială.

Aceasta este marea provocare. Dacă vreți, mergem și mai departe, în ceea ce privește cunoașterea. Ea va fi mai puțin un avantaj concurențial, cât va deveni un domeniu de control și de aplicare a principiilor etice. Educația trebuie să treacă de la memorizare și expertiză la cultura înțelepciunii, la aplicarea etică și responsabilă, la control și evitare a derivelor pe care le presupune noua tehnologie”, a spus prof. univ. dr. Mircea Duțu la emisiunea DC Edu, de pe DC News, DC News TV și Părinți și Pitici. 

Video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
x close