Ministrul de externe italian Antonio Tajani a anunţat, sâmbătă, pe X, că datele sale personale au fost compromise după un atac informatic.
"De câteva zile, infractorii informatici distribuie datele mele personale pe dark web şi încearcă să obţină alte informaţii, expunându-mă astfel unor noi ameninţări şi intimidări. Ei îmi implică şi familia şi sunt dispuşi să plătească pentru a obţine mai multe detalii despre mine şi despre cei apropiaţi", a spus el.
Ministrul italian susţine că motivul atacurilor este susţinerea Italiei pentru Ucraina, "apărarea libertăţii unui stat suveran, luarea de poziţie clară în favoarea democraţiei şi a independenţei unei acţiuni". Demnitarul a afirmat în urma atacurilor din partea ascunsă a internetului cunoscută ca "dark web" că "reacţia mea este foarte simplă: în niciun caz nu mă voi lăsa intimidat".


