€ 5.0918
|
$ 4.3226
|
Curs valutar: € 5.0918
|
$ 4.3226
 

EXCLUSIV De ce nu poate România să progreseze. Prof. dr. Mihai Manea: Ce îi lipsește, de fapt / video
Autor: Elena Aurel

steag romania, Freeik, @frimufilms Sursa foto: Freepik, @frimufilms

Prof. dr. Mihai Manea a spus care sunt motivele pentru care România nu poate progresa și ce îi lipsește cu adevărat.

Prof. dr. Mihai Manea, inspector istorie în cadrul Inspectoratului Școlar al Municipiului București și președintele Asociației Profesorilor de Istorie din România (APIR), a vorbit despre rolul elitelor în formarea României moderne și a explicat că, în trecut, elitele educate în Occident s-au întors în țară și au contribuit la modernizarea statului român.

Potrivit profesorului, în prezent, lipsește un proiect clar al elitelor, mulți tineri care studiază în străinătate nu se mai întorc, iar societatea românească se confruntă cu o mulțime de probleme. 

„Ne ducem o sută și ceva de ani în trecut, la crearea României moderne și vorbim despre rolul elitelor școlite. Și acei boieri, în ținutele lor turcești, fanariote, aveau chemarea asta către Occident și își trimiteau copiii la Viena, la Paris, și de acolo veneau cu altă mentalitate, cu spirit critic. Ei au construit România modernă - generația lui Maiorescu, Eminescu și ceilalți. Educația a jucat un rol foarte important aici. Venind în prezent, nu am putea construi în continuare o Românie europeană la nivel de civilizație de top, de referință?”, a întrebat Sorin Ivan, decan și director al revistei Tribuna Învățământului.

„Aici e un deziderat, e o dorință. Ați vorbit de elite. Haideți să nu uităm că elitele acelea erau oameni care aveau o formație și după ce formația aceea se creiona, veneau în țară și se puneau în slujba idealului modernității statului român, a europenizării. Să ne aducem aminte de Ionel Brătianu.

E o întreagă teorie cu privire la istoria elitelor în ziua de astăzi. Ce fac elitele? Elitele vor să aducă idei, modele, vin cu un fond cognitiv de tip occidental. După 1989, dar mai ales după 2000, cred că putem să vorbim cam greu despre elite.

Și mai am o problemă... Sunt tinerii aceștia care acum încep într-adevăr să spună că vor să se pună în slujba idealului național, după ce fac studii la Harvard sau la Stanford. Nici nu se mai întorc, pentru că aici statul nu le oferă nimic, dar elită este aceea care trebuie să contribuie la progresul societății românești. O poate face și astăzi, dar am un mare semn de întrebare. Mă scuzați, dar când vorbim de atâta plagiat, când vorbim de atâtea discuții referitoare la dacă ne-am făcut bacalaureatul sau nu, când presa discută când și-a făcut studiile”, a spus prof. dr. Mihai Manea

VEZI ȘI: „Unitate în diversitate”: Cum se împacă identitatea românească cu cea europeană. Explicația prof. dr. Mihai Manea / video

Criza societății românești 

Prof. dr. Mihai Manea a explicat că, deși există oameni cu probitate morală și intelectuală, contribuția lor reală la progresul societății este discutabilă, iar societatea se confruntă cu o criză profundă. 

„Deci o degradare morală, o criză etică”, a spus Sorin Ivan.

„Aici avem o altă problemă. Sigur, este o criză a societății românești în care elita este, așa, o pojghiță ușoară, câțiva intelectuali. Nu vreau să dau nume, dar există în România de astăzi, oameni care sunt de o rară probitate morală și mai ales intelectuală. Îi vezi pe la Ateneu, le asculți punctele de vedere, mai țin conferințe, dar cu ce contribuie realmente la progresul unei societăți? Citești presa și spui „Societatea românească e în criză”, a spus prof. dr. Mihai Manea. 

VEZI ȘI: Cât de „sinceră” trebuie să fie istoria? Prof. dr. Mihai Manea: Ce înseamnă, de fapt, educația patriotică / video

Ce îi lipsește României

Prof. dr. Mihai Manea a explicat că României îi lipsește un proiect de țară clar, iar după aderarea la UE și NATO nu mai există o direcție concretă de dezvoltare.

„Referitor la noile generații, la tinerii de excepție care studiază la marile universități din Europa și din America și care pot forma o elită, ele nu s-au cristalizat în jurul unei mentalități, al unui proiect politic, așa cum a făcut generația lui Maiorescu. Ei și-au propus: „Ne întoarcem în țară ca să construim o țară europeană”. Ei asta au făcut. Maiorescu putea să aibă o carieră absolut strălucită în Germania. Idealul ăsta lipsește astăzi”, a spus Sorin Ivan.

„Era cu totul și cu totul un alt context istoric. Lipsește proiectul de țară: Ce vrem să facem mai târziu, unde vrem să ajungem? Am intrat în Uniunea Europeană, suntem membru NATO și acum către ce ne îndreptăm? Nu prea am văzut nicio discuție”, a spus prof. dr. Mihai Manea la emisiunea DC Edu, de pe DC News, DC News TV și Părinți și Pitici.

Video:

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (2)

micu mircea   •   16 Aprilie 2026   •   13:00

De ce nu poate sa progresezse spectaculos ? Daca spui ca nu progreseaza, minti !

rasvan   •   16 Aprilie 2026   •   12:44

Are dreptate domnul profesor,dar am un amendament.,in sensul ca OCCIDENTUL de azi nu mai e OCCIDENTUL de altadata,( vezi si cine studiaza acum in strainatate}iar , Romania e ,,sufocata ,,de sistemul P.C.R.(pile, cunostinte,relatii )

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Închide
În plină criză economică și petrolieră, PSD ar trebui să iasă de la guvernare?
Da
Nu
Trimite răspunsul
x close