Un asteroid relativ mare, numit 2026 JH2, se apropie de Pământ cu o viteză de aproximativ 32.000 km/h și va trece pe 18 mai la o distanță mai mică decât cea a unor sateliți, potrivit oamenilor de știință. El are dimensiunea unei balene albastre.
Un asteroid relativ mare, nemaivăzut până acum, se apropie de Pământ cu o viteză de aproximativ 32.000 km/h şi va trece astăzi, 18 mai, pe lângă planeta noastră mai aproape decât unii sateliţi, afirmă oamenii de ştiinţă, transmite Live Science.
Asteroidul, supranumit 2026 JH2, a fost descoperit pe data de 10 mai de astronomii de la Observatorul Mount Lemmon, lângă Tucson, Arizona. Ei au observat şi cometa Lemmon în 2025. Roca spaţială, care a fost verificată apoi de alte observatoare din întreaga lume, înconjoară probabil Soarele la fiecare 3,7 ani pe o orbită eliptică ce o duce până la Jupiter, conform datelor Small-Body Database Lookup de la Jet Propulsion Laboratory al NASA.
VIDEO
2026 JH2 are un diametru de până la 35 de metri, adică puţin peste lungimea maximă a celui mai mare animal de pe Pământ, balena albastră (Balaenoptera musculus). Acest lucru plasează roca spaţială la egalitate cu meteoritul de la Celiabinsk, care a explodat spectaculos deasupra Rusiei în 2013 şi este cea mai mare rocă spaţială care a intrat în atmosfera Pământului în aproape 120 de ani.
Luni, în jurul orei 22:00 GMZT, asteroidul 2026 JH2 va trece deasupra suprafeţei Pământului la o altitudine de aproape 91.000 de kilometri - aproximativ un sfert din distanţa dintre planeta noastră şi Lună. La această distanţă, roca spaţială masivă va naviga peste majoritatea sateliţilor Pământului, însă va fi mai aproape de Terra decât o mână de nave spaţiale, printre care Transiting Exoplanet Survey Satellite (TESS).
Din cauza observaţiilor limitate, există un anumit nivel de incertitudine despre cât de aproape ar putea ajunge asteroidul de Pământ, spun oamenii de ştiinţă. Cu toate acestea, nu există nicio şansă ca acesta să afecteze planeta noastră.
La perigeu, (punctul cel mai apropiat de Pământ al traiectoriei sale), este de aşteptat ca asteroidul 2026 JH2 să atingă o luminozitate maximă de aproximativ magnitudinea 11,5, ceea ce îl face destul de uşor de observat cu un telescop bun sau cu un binoclu performant.
Trecerea acestui asteroid poate fi urmărită şi online. Proiectul Telescopului Virtual, condus de astronomul Gianluca Masi, va distribui o transmisiune în direct a survolului, aşa cum se va vedea dintr-un telescop din Manciano, Italia.
Este extrem de rar ca un asteroid de dimensiunea lui 2026 JH2 să se apropie atât de mult de Pământ, chiar dacă rocile spaţiale mai mici lovesc planeta noastră tot timpul.
Următorul asteroid de dimensiuni majore care se va apropia atât de mult de Pământ va fi probabil celebrul 99942 Apophis, care va trece la 32.000 km de Pământ pe data de 13 aprilie 2029 - făcându-l potenţial vizibil cu ochiul liber.
Cu toate acestea, spre deosebire de 2026 JH2, Apophis are potenţialul de a provoca daune grave planetei noastre, pentru că are un diametru de peste 340 m. Acum, nu există nicio şansă ca Apophis să lovească Pământul în timp ce se află pe traiectoria sa actuală, însă există o posibilitate foarte mică ca traiectoria sa să fie schimbată de interacţiunile cu alţi asteroizi în următorii trei ani. Astfel, oamenii de ştiinţă îl urmăresc îndeaproape pe Apophis şi vor trimite o sondă pentru a se întâlni cu el în timpul survolului.
După Apophis, următorul survol major va fi al asteroidului "ucigaş de oraşe" 2024 YR4, care va trece în viteză pe lângă Lună la o distanţă minimă de aproximativ 21.200 km în 2032. Această rocă spaţială a cauzat controverse în 2025, când s-a prezis temporar că ar avea o şansă de aproximativ 3% să lovească Pământul şi apoi o şansă de 4% să lovească Luna. Oamenii de ştiinţă sunt acum încrezători că 2024 YR4 nu va lovi niciunul dintre corpurile spaţiale, notează Agerpres.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci