Ce a pățit Miruna Ioani, autoarea ”Și Blondele gândesc”, este o dovadă că, oricât de mult vei verifica, ”țeparii” țin pasul și se asigură că nu vei găsi nimic care să-ți dea de bănuit.
”Cum mi-am luat țeapă de 1000 euro la booking punct com
Scriu ca să nu vă luați și voi, că premiul pentru Fraiera Anului mi l-am decernat deja. Deci în iunie împlinesc 40 de ani și mi-am invitat soțul, copiii și părinții să sărbătorim într-un citybreak în Italia. Găsesc un apartament superb, ca să înțelegeți: cu pian. Perfect, fac rezervare cu anulare gratuită prin booking punct com. Ei confirmă, dar îmi scriu că e posibil să-mi ceară proprietarul plata.
Ceea ce se și întâmplă. Proprietarul îmi dă mail cu contul lui și îmi zice că nu poate ține rezervarea până nu plătesc. Mi se pare dubios, dar: apartamentul are multe poze, multe review-uri de la oameni de diferite naționalități, în diferite limbi.
Cum nu-s de ieri pe internet, verific: sun la booking. Le spun că proprietarul îmi cere plata prin transfer bancar în contul lui, rog să verifice dacă e scam.
Băiatul de la booking mă felicită că sunt vigilentă și-mi explică faptul că proprietățile acceptă plata prin 2 modalități: direct în cont sau prin booking.
Verifică apartamentul și mă sfătuiește doar să le cer să-mi trimită contul și în mesageria din booking, să avem dovezi just in case. Dar nu e deloc îngrijorat, yey.
Face Mirunica, ăia trimit mesaj și prin booking, plătește Mirunica, primește confirmare de la proprietate că deja pregătesc venirea noastră, mi-i și imaginam lustruind pianul, când colo mesaj: rezervarea dv a fost anulată de proprietate. Dar relax, că în mod gratuit, cardul dv nu a fost debitat.
ce glumă, să fac herzattack.
Stai să contactez proprietatea, doar că: unable to find. Ștearsă de booking punct com. Pur și simplu. Itz gone.
De atunci m-am conversat cu agenți de la booking umani, am dat mailuri, toată lumea repetă cu empatie fake scenariul ”ne pare rău că sunteți fraiera anului, să așteptăm 15 business days, să vedem că proprietarul nu vă returnează banii și vi-i dăm noi înapoi, rest assured.”
N-am înjurat. Am întrebat politicos care e procedura de dus plângerea la următorul nivel. Noi aveam în Anglia pași pentru complaints. Ăștia n-au. Deci vom aștepta 15 business days.
Dar poate cineva spera că niște oameni care și-au șters contul de pe booking și nici la telefon nu răspund îmi vor da mie 1000 euro vreodată înapoi?
Râd și bebelușii în cărucior. Râd și curcile tăiate la Obor.
I-am zis agentei că am nevoie de bani pentru altă cazare totuși, avionul e luat deja. Sugestia ei? Să sun un prieten. Nu glumesc.
Și încă ceva. De ce nu ne-am dus noi în Bulgaria printr-o agenție de încredere prin care mergem de atâția ani?
Mi se pare că atunci când și marile branduri ca booking s-au apucat de țepuit, suntem oficial pierduți în lumea asta fake cu internet și AI. Nu ne putem noi proteja, cât pot ei păcăli.
Lecția e: doar cu rezervare direct la un hotel din lanțuri cunoscute mă mai duc. Sau prin agenție în Bulgaria, unde întotdeauna au fost serioși” a scris ”Și Blondele gândesc” pe Facebook.
În cele din urmă, într-un comentariu, aceasta a scris că banca este cea care s-ar putea să o ajute să-și recupereze banii.
Cazul nu este singular, dar vedem, din acest exemplu, că au fost luate toate măsurile preventive.
Totuși, se pare că, deși, în cele din urmă, situația ”se rezolvă”, acest lucru nu se întâmplă decât după multe eforturi depuse de cei păgubit:
Am pățit ceva similar în 2020. În momentul în care am menționat "căi legale" s-au activat și am primit banii. Și de la booking și de la Wizz.
Fix acelasi lucru pățim și noi cu o cazare în Roma prin booking. Încă n-am primit un răspuns concludent de la booking. Încă n-am făcut nicio plată.
Noi am pățit in Thassos. Pe booking nota 10, in realitate coteț. Booking nu ne-a ajutat nici măcar sa găsim cazare. Despre bani, prietenii Booking ne-au spus că numai dacă proprietarul vrea sa ne dea ceva. Au urmat zile lungi cu multe mailuri, poze, plângere la poliție în Grecia (probabil aruncata la gunoi in secunda doi). Am trecut la telefoane insistente la Booking până am ajuns la cineva cu o funcție superioară și am reușit recuperarea a 60% din suma. A fost groaznic de frustrant
Dincolo de experiențele mai puțin plăcute, vin și informații utile, de la internauți:
Funcționează refuzul plății la banca. Banii chiar vin înapoi.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci