Grupul TUI, lider mondial în turism, intră pe piața din România.
În vreme ce unele companii internaționale, precum Carrefour, își negociază plecarea din România, vânzând tot ce au aici, altele, precum TUI își extind prezența prin intrarea pe piața românească.
Grupul TUI, liderul mondial în turism, își extinde prezența în Europa și intră în România. Încă din prima zi pe piața românească, românii au la dispoziție 1500 de pachete de vacanță, pe site-ul tui.ro sau pe aplicația TUI. Oferta cuprinde peste 1.000 de hoteluri și peste 460 de hoteluri din TUI Group.
”Intrarea TUI pe piața din România marchează un nou pas în strategia noastră de creștere: deschidem o nouă piață, ajungem la noi segmente de clienți și ne extindem portofoliul de produse, consolidând astfel diversificarea geografică a grupului și reducând dependența de piețele tradiționale. Odată cu această lansare, România devine o nouă piață principală pentru TUI. În același timp, vedem un potențial semnificativ ca România să devină o destinație atractivă pentru turiștii europeni și vom colabora îndeaproape cu partenerii locali pentru a contribui la dezvoltarea pe termen lung a sectorului turistic” a declarat Sebastian Ebel CEO al TUI Group.
De fapt, lansarea TUI România reprezintă o parte din strategia grupului TUI de a se extinde spre Europa de Est.
„TUI intră pe piața din România cu o strategie pe termen lung. Dorim să devenim parte integrantă a pieței și să colaborăm strâns cu partenerii locali. Obiectivul nostru este să le oferim călătorilor români încrederea că vacanța lor este o călătorie personalizată - ușor de planificat, bine organizată și fără griji”, declară Andreea Petrişor, Managing Director al TUI România.
TUI România va implementa un model de distribuție hibrid, care îmbină consilierea personală prin intermediul partenerilor de încredere, cu accesibilitatea digitală. La lansare, principalele canale de vânzare sunt: rețeaua fizică de distribuție, cu un portofoliu inițial de 200 de agenții de turism partenere, precum și website-ul tui.ro și aplicația TUI. Rețeaua de parteneri este estimată să ajungă la 500 de agenții până la finalul anului 2026. În paralel, TUI România intenționează să deschidă până la cinci agenții proprii în 2026, urmând ca pe parcurs, să fie inaugurate și altele, pentru a răspunde preferinței turiștilor români, oferind consiliere personală în alegerea destinațiilor de cǎlǎtorie, alături de o experiență de rezervare digitală simplă și eficientă.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci