€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

România, codașă în UE la atragerea turiștilor străini. Doar o țară stă mai prost
Autor: Iulia Horovei

plaja-mamaia-litoral-romania_43864300 Sursa foto: Agerpres
 

Numărul nopților petrecute în unitățile de cazare turistică din UE a scăzut ușor în primul trimestru din 2025, România situându-se din nou la coada clasamentului după ponderea turiștilor...

Turiștii străini au fost responsabili pentru 45,6% din număr total de 452,4 milioane de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică din UE în primele trei luni ale acestui an, însă în rândul statelor membre există diferențe foarte mari, iar Polonia și România au fost codașele Europei după acest indicator, arată datele publicate luni de Eurostat.

Malta, Cipru și Luxemburg, pe podium

Conform acestor date, cea mai mare pondere a turiștilor străini în înnoptările din primul trimestru a fost înregistrată în Malta (91,2%), Cipru (85,7%) și Luxemburg (80,4%).

Doar Polonia a înregistrat un procent mai mic

În contrast, turiștii străini au fost responsabili pentru doar o cincime din numărul total de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică din Polonia (18,6%) și România (20,1%).

Ușoară scădere a înnoptărilor în UE

Per total, Uniunea Europeană a înregistrat, în primul trimestru din acest an, un număr total de 452,4 milioane de nopți petrecute în unitățile de cazare turistică, în scădere ușoară (0,2%) comparativ cu primul trimestru al anului trecut.

În timp ce în luna ianuarie 2025 au fost înregistrate 139 milioane de înnoptări, cu 3,5% mai multe decât în luna ianuarie a anului trecut, în lunile următoare au fost înregistrate scăderi: de 0,8% până la 147,7 milioane de înnoptări în februarie, respectiv de 2,7% până la 167,7 milioane înnoptări în martie.

Potrivit Eurostat, ușoara scădere a înnoptărilor în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu perioada similară a anului trecut, poate fi atribuită unor efecte calendaristice apărute ca urmare a modificării vacanțelor școlare din perioada carnavalului, din februarie în martie, și, mai important, a faptului că data Paștelui s-a modificat din luna martie în luna aprilie, scrie Agerpres.

Citește și: Unde merg bulgarii în vacanță. Dezvăluire din turism

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close