Diana Buzoianu și-a construit imaginea unui ministru care nu face compromisuri.
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat vineri, la Constanța, că 23 de terase de pe litoral, față de peste o sută câte erau în anii anteriori, sunt construite ilegal în acest sezon estival, operatorii respectivi urmând să le ridice în termen de cinci zile de la notificările finale pe care le-au primit.
Diana Buzoianu a închis activități pe plajă, a transmis că legea trebuie respectată și a spus că regulile sunt aceleași pentru toată lumea. Numai că, în dialogul cu operatorii de pe litoral, mesajul de azi pare să se fi nuanțat.
Reprezentanții patronatelor nu au cerut anularea legii, ci au atras atenția că aplicarea unor măsuri radicale în mijlocul sezonului poate afecta grav turismul:
„Ca operator și ca reprezentant al unei asociații patronale, ceea ce ne dorim este găsirea unei formule astfel încât să nu ne trezim în mijlocul sezonului că trebuie să mutăm lucruri. Este în regulă, respectăm legea. Ne asumăm în fiecare an că putem să dăm totul la o parte, dar, în situația actuală, riscăm. Riscăm să ne jucăm cu o poveste foarte sensibilă, cea a turismului. Nu știu dacă ne dorim acest lucru în momentul de față. Dacă cineva își dorește asta, putem să facem un șarpe aici”, a zis un operator de turism.
„Bine, dar și dumneavoastră știați foarte clar, când ați început șantierul, când ați construit, că nu aveați acordurile”, a zis Diana Buzoianu.
„Este foarte adevărat, dar noi în fiecare an am avut acord. Suntem aici din 2011. Nu știu dacă am greșit undeva. Ne-am organizat din timp”, a mai zis operatorul de turism.
„Acum nu o să clarificăm acest aspect, dar pentru anul acesta legea se va aplica așa cum este. Important este ca, de acum, să lucrăm astfel încât, de anul viitor, legea să fie mult mai clară și să permită un echilibru pe plajele din România. Asta este ceea ce ne dorim cu toții: și turism, dar și echilibru”, a zis Diana Buzoianu.
De aici apare însă întrebarea.
În cazul Caelia și în alte situații similare, intervențiile au fost imediate, iar mesajul a fost că legea nu se negociază. Acum, în schimb, apare ideea că anumite probleme ar putea fi rezolvate prin modificări aplicabile de anul viitor.
Este o abordare pragmatică? Sau una care ridică întrebări despre consecvența aplicării legii?
Dacă este corect să eviți blocarea turismului în plin sezon și să schimbi regulile după terminarea verii, atunci aceeași logică ar putea fi invocată și în alte cazuri. Dacă, dimpotrivă, legea trebuie aplicată imediat și fără excepții, atunci apare întrebarea de ce, în această situație, soluția este mutată spre anul viitor.
Discuția nu mai este doar despre beach-baruri. Este despre un principiu simplu: Legea se aplică tuturor în același mod sau momentul aplicării diferă în funcție de context?
Cât despre Alin Bucur, investitorul care dorea să aducă o plajă de tip occidental pe litoralul românesc, am tot scris în DC News. Găsiți aici articolele: https://www.dcnews.ro/cauta?q=alin+bucur

