Cele mai citite

Elena Udrea a insistat să meargă-n Mamaia, nu în Bulgaria, dar a fost șocată. ”Ferească Dumnezeu. E un dezastru”

Roxana Neagu Autor: Roxana Neagu
plaja mamaia
Plajă Mamaia/ foto Elena Udrea

Elena Udrea a insistat să meargă pe litoralul românesc, la Mamaia, dar e îngrozită de dezastrul găsit.

”Deși toată lumea m-a sfatuit să merg în Bulgaria dacă vreau să petrec câteva zile frumoase la soare cu Eva, la început de vacanță, eu am insistat să vin la Mamaia.

Ferească Dumnezeu! Ce ați făcut cu litoralul românesc? Ce ați făcut cu turismul? Este un dezastru!

Peste jumătate dintre locații sunt închise, iar multe sunt scoase la vânzare. Doar câteva plaje sunt amenajate, aflate la capătul unor cărări lungi de sute de metri croite până la mare prin dune nesfârșite de nisip, lăsate în voia pescărușilor, de parcă ar fi doar pentru ei, nu pentru oameni.

Când ajungi, în sfârșit, la ele și vrei să bei o apă, ți se spune că ministra Mediului a interzis beach barurile, așa că bei apă doar dacă ai adus de la supermarket. Dar dacă vrei să mergi la toaletă? Ministra Mediului a interzis și toaletele! Ți se recomandă să rezolvi problema în mare, dacă nu mai reziști până te întorci la hotel!

Ministra Mediului? Ce caută Ministerul Mediului în problema turismului? Plaja nu este o rezervație naturală, pentru pescăruși, meduze și alge! Are nevoie să fie organizată și să ofere servicii turiștilor, pentru ca acestia să vină, agenții economici să funcționeze eficient, iar turismul românesc să prospere. Unde este responsabilul pentru turism? Exista așa ceva în guvernul lui Bolojan?

Nu este de ajuns că ați distrus tot în țara asta și că dați resursele țării pe nimic, străinilor? Acum nenorociți și turismul și îi obligați pe români să își petreacă vacanțele în străinătate?

Dacă trăia Ceaușescu, v-ar fi condamnat pe viață pentru nenorocirea adusă României!

Proprietarul plajei unde ne-am oprit ne spune că, de la anul, se va muta în Bulgaria dacă lucrurile vor rămâne așa. Încerc să-l încurajez să mai aibă puțină răbdare.

Poate, totuși, va exista cineva potent în politică să formeze un nou guvern și să-i trimită acasă pe acești incompetenți și trădători de țară!” scrie Elena Udrea, pe Facebook. 

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Politica
Citește mai multe din Politica
x close