€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Greșeala banală dar costisitoare pe care o fac cei mai mulți turiști în vacanță
Autor: Iulia Horovei

vacanta-grecia_65775100 Foto: Pixabay
 

Experții financiari avertizează cu privire la o „greșeală costisitoare” frecvent făcută de turiști.

Tot mai mulți turiști își complică vacanțele din cauza unei greșeli banale: se bazează exclusiv pe plata cu cardul în străinătate, relatează The Independent.

Un studiu realizat de Be Clever With Your Cash arată că 39% dintre respondenți (dintr-un eșantion de 2.000 de persoane care au călătorit în afara granițelor) au avut nevoie de numerar în timpul vacanței.

Printre cele mai frecvente situații în care turiștii au fost nevoiți să folosească bani fizici se numără bacșișul, plata curselor de taxi, precum și cumpărăturile de la comercianți locali sau mici magazine independente.

Chiar dacă utilizarea cardurilor preplătite sau a celor special concepute pentru călătorii poate reduce nevoia de numerar, mulți turiști ajung totuși să retragă bani de la bancomate, unde sunt taxați cu comisioane, sau să schimbe bani la casele de schimb valutar din aeroporturi, unde, de obicei, primesc un curs dezavantajos.

Banii cash rămân un aspect esențial în vacanță

Totodată, zonele rurale sau izolate din unele țări nu oferă opțiunea de plată cu cardul, ceea ce poate complica lucrurile pentru turiștii care nu au numerar la îndemână.

„Încă există un punct nevralgic în privința banilor cash. Mulți presupun că un card fără comisioane e suficient, dar pot avea surprize neplăcute: comisioane la bancomat sau un curs de schimb dezavantajos”, avertizează Amelia Murray, expert financiar.

Ea recomandă turiștilor să aibă mereu o „rezervă de numerar”, o sumă mică în moneda locală, utilă pentru cheltuieli mici precum bacșișuri, transport local sau cumpărături din locuri unde nu sunt acceptate cardurile.

De asemenea, este important ca fiecare călător să cunoască exact ce comisioane îi percepe cardul în străinătate și să verifice condițiile asigurării de călătorie, în special ce sumă este acoperită în caz de pierdere sau furt de numerar.

Așa că, deși plățile cu cardul sunt tot mai frecvente și comode, numerarul rămâne esențial în multe situații atunci când călătorești în străinătate. O minimă pregătire financiară înainte de plecare te poate scuti de cheltuieli suplimentare.

Citește și: Acest oraș este visul tuturor iubitorilor de legume: Rețete vechi și gusturi vii

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close