Bucureştiul, numit "Parisul din Est" de o jurnalistă britanică

Sursa foto: https://www.freepik.com/, @frimufilms
Sursa foto: https://www.freepik.com/, @frimufilms

Alice Murphy, o jurnalistă britanică, a comparat Bucureştiul cu "Parisul din Est" şi spune că diferenţa de preţuri este "dramatică". 

"Când am auzit despre Parisul din Est, un oraş subestimat cu zboruri din UK la doar 40 lire, am vrut să le arătăm şi cititorilor noştri", a scris Murphy, pe Metro.co.uk

Cum descrie britanica Bucureştiul

"Bucureştiul are clădiri frumoase, bulevarde cu copaci aliniaţi şi cafenele pe care le asociem cu Paris, totul la un preţ dramatic mai ieftin. Clasat pe locul 9 în topul celor mai ieftine 24 de oraşe din Europa pentru City Break, Bucureştiul primeşte cu bucurie turişti. Guvernul a băgat mulţi bani în unităţi de cazare şi transport pentru a atrage turişti, într-o perioadă în care multe ţări îi alungă", a mai scris aceasta, cu referire şi la faptul că multe oraşe din Europa au înregistrat proteste împotriva valurilor mari de turism. 

"Vizual, Bucureştiul şi-a câştigat porecla de Micul paris graţie similarităţilor arhitecturale cu capitala Franţei. Dintre multele clădiri influenţate de francezi, cea mai evidentă este Arcul de Triumf", a completat Alice Murphy. 

În plus, spune jurnalista, "străzile din Bucureşti arată ca Parisul. Ornamente din perioada Neoclasică, Art Nouveau, Art Deco şi Renaşterea român pot fi găsite la fiecare colţ. O plimbare pe bulevardele oraşului te va duce la Palatul Parlamentului, cea mai grea clădire din lume, care cântăreşte peste 4 milioane de tone. Şi poţi admira de aproape dimensiunea şi grandoarea acestei clădire cu un tur ghidat". 

Centrul Vechi, singurul care nu i-a plăcut 

"Ne place foarte mult să ne plimbăm prin Centrele istorice ale oraşelor. Fie că eşti în Brugge sau Cracovia, nu e nimic mai frumos decât să te pierzi pe străzile medievale înguste sau să te opreşti la un restaurant tradiţional. Dar Bucureştiul are un centru vechi mai puţin plăcut", se arată în material. 

Aceasta spune că centrul vechi din Bucureşti are o abundenţă de baruri şi cluburi care strică ceea ce ar fi putut fi un loc fermecător. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel