€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Apa, restricționată în mai multe destinații din Turcia, preferate de români
Autor: Andrei Itu

nisip-in-papuci_94216300 Foto: Freepik
 

Autorităţile din oraşul Izmir, situat în vestul Turciei, au decis să restricţioneze alimentarea cu apă.

Hotărârea vine din cauza secetei prevalente, a anunţat miercuri administraţia oraşului, transmite agenţia DPA. Alimentarea cu apă va fi întreruptă pentru câteva ore în anumite zile până la sfârşitul lunii august din cauza secetei şi a împuţinării resurselor, a anunţat oraşul pe reţeaua X, publicând o listă cu districtele afectate.

Apa întreruptă în Bodrum


În Bodrum, un oraş costier situat la sud de Izmir, popular în rândul turiştilor, autorităţile au întrerupt, de asemenea, în repetate rânduri, alimentarea cu apă, pe fondul scăderii nivelului apelor.

Turcia se confruntă în ultimele săptămâni cu un val de căldură intensă, care amplifică evaporarea apei.

Nu a plouat de câteva luni în destinați populare pentru turiști



În unele zone din regiunea care se învecinează cu Marea Egee, o destinaţie populară atât pentru turiştii interni, cât şi pentru cei sosiţi de peste hotare, nu a plouat de câteva luni.

Potrivit Serviciului de Meteorologie al Turciei, cantităţile de precipitaţii au fost, anul trecut, la nivel naţional, cu aproximativ 6% sub valorile normale. În regiunea Mării Egee, autorităţile au înregistrat chiar o reducere cu aproximativ 22% a cantităţilor de precipitaţii, comparativ cu media.

Potrivit unor experţi, intensificarea fenomenelor meteorologice extreme şi perioadele mai lungi de secetă sunt provocate de schimbările climatice. În plus, Turcia este afectată, pe plan intern, de impermeabilizarea suprafeţelor, defrişări şi consumul excesiv de apă, notează Agepres.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close