€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

EXCLUSIV ”Cea mai cosmopolită zonă a României”. Comoara ascunsă din țara noastră, ideală de vizitat toamna: Aici găsești multe crame și sate cu tradiții păstrate
Autor: Andrei Itu

romania-steag_54759800 Sursă foto: Freepik - https://www.freepik.com/
 

Traian Bădulescu, expert în turism şi purtător de cuvânt al ANAT, a vorbit, pentru DC News, despre mai multe destinații turistice inedite, de toamnă, din țara...

Traian Bădulescu a punctat câteva zone și locuri unde poți să îți petreci un timp liber de calitate în această toamnă.

”Toamna este o perioadă în care românii fac și circuite ale României, pentru că sunt stațiuni turistice care promovează astfel de circuite. Este în creștere numărul turiștilor, care vor să viziteze regiuni și locuri în 4-5 zile. Perioadele cele mai bune de circuite sunt primăvara și toamna, deoarece vara majoritatea românilor își aleg sejururi la mare, de relaxare.

Vestul Dobrogei, cea mai cosmopolită zonă a României

Cu privire la destinații mai inedite, dau câteva exemple, respectiv Dobrogea, dar nu mă refer la Delta Dunării și Litoral, ci la vestul Dobrogei care este cea mai cosmopolită zonă a României. Poți vizita mai multe crame și podgorii pentru amatorii de vin de calitate. Menționez următoarele, nu într-o ordine a priorităților, precum Crama Rasova din Cernavodă, Crama Darie, Crama Topalu, în marea podgorie fostă Murfatlar, unde au apărut alte crame mai mici Alira, Aliman, cramele Ostrov. De asemenea, în Dobrogea sunt vestigii istorice: Cetatea Enisala, Cetatea Capidava. Menționăm Jurilovca, unde sunt tradiții lipovenești, mai este o comună Ghindărești, cea mai mare comună de lipoveni din afara Deltei Dunării, între Cernavodă și Hârșova, mai aproape de Hârșova. 

S-au deschis și puncte gastronomice locale. Sunt și sate tătărești, turcești, lipovenești, unde se păstrează tradițiile. Nu spun că este o zonă foarte accesată, ci mai inedită, unde au început să meargă turiști, mai ales că sunt și mai multe pensiuni, în Cernavodă și Medgidia sunt hoteluri, iar la Topalu este cel mai mare și cam singurul muzeu de artă de mare valoare sătesc din România și cred că și din Europa. Este Muzeul de Artă Dinu și Sevasta Vintilă, unde sunt sute de tablouri și picturi ale marilor artiști români, precum Tonița, Grigorescu. Cred că Brâncuși este singurul care lipsește din muzeu, ca opere de sculptură. 

Circuite ale cetăților dacice

Există circuite ale cetăților dacice, Sarmizegetusa Regia, Ulpia Traiana Sarmizegetusa, Țara Hațegului. Apoi, mai sunt circuite ale Banatului, care îmbină Orșova cu Eșelnița, o așezare cu turism rural foarte bine așezat pe malul Dunării, Cazanele Dunării, Băile Herculane. Se poate vizita și Timișoara. Din ce în ce mai mulți români, nu doar străinii care vin în România vor să vadă și alte locuri.

Turismul rural, la mare căutare

Turismul rural este la mare căutare. În afara de zonele clasice Bucovina, Maramureș, Bran-Moeciu, de care știe toată lumea, sunt români care merg, după Bran-Moeciu și în Fundata, localitate aflată la cea mai mare altitudine în România 1300 metri. În Fundata sunt undeva la 80 de pensiuni, se păstrează tradițiile, vorbim despre un turism durabil, cu mâncare, băuturi și obiceiuri tradiționale. Apoi, ca turism rural crește și județul Buzău, în special zona Subcarpaților, apoi județul Neamț. Oltenia de sub munte este o zonă în dezvoltare. Ne referim aici la nordul județelor Vâlcea, Gorj și un pic Mehedinți.

Sigur că avem Târgu Jiu, unde este Hobița, satul natal al lui Constantin Brâncuși, împreună cu comuna Peștișani, de care ține și Hobița, Mănăstirea Tismana, multe pensiuni. Tot aici este Rânca, o stațiune din ce în ce mai căutată, deși are pensiuni mici, dar are și pârtii de schi amenajate, telescaun. 

Transalpina, cea mai înaltă din șosea din România

Poate fi vizitată în afara iernii și Transalpina, cea mai înaltă din șosea din România. Recomand și Transalpina, pe lângă Transfăgărășan, care e cea mai cunoscută șosea din România și cei de la Top Gear au vorbit despre ea acum 10-15 ani. 

De asemenea, menționez Ținutul Secuiesc, s-au dezvoltat foarte mult Harghita, Covasna. Acolo vorbim despre stațiuni cunoscute, dar care încep să se dezvolte foarte mult, respectiv Sovata, Borsec, Băile Tușnad. Este o zonă și de turism rural, balnear, se păstrează și tradițiile.

Structuri de cazare și în jurul Bucureștiului

Se dezvoltă structuri de cazare și în jurul Bucureștiului, la Snagov, la Comana. De asemenea, între București și Târgoviște sunt anumite conace și pensiuni. Vorbim despre distanțe de maximum 50-60 de kilometri de București. Au început să apară pensiuni și chiar au fost restaurate conace, care erau în paragină, dar au fost cumpărate și restaurate. Sunt zeci de conace în jurul Bucureștiului, unde pot fi făcute evenimente, se pot și caza turiștii, se fac și degustări.

Mulți români aleg acum, în România, turismul rural și stațiunile balneo-climaterice și stațiunile montane. Ca stațiuni montane vorbim și despre Borșa, de exemplu, care este cea mai dezvoltată stațiune montană din nordul României. Are pârtii de schi amenajate, telegondolă care duce până la pârtie. Sigur că mai avem Slănic Moldova, Vatra Dornei, nordul Moldovei. De asemenea, lângă Rânca mai este Arieșeni. În Banat este Semenic, Păltiniș în Sibiu, Cavnic în Maramureș, care sunt exemple de stațiuni montane, în afara de cunoscutele de pe Valea Prahovei și Brașov”, a spus Traian Bădulescu, pentru DC News.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close