€ 5.0920
|
$ 4.3641
|
Curs valutar: € 5.0920
|
$ 4.3641
 

Deja 4 milioane de turiști au vizitat Grecia în primele 4 luni ale anului. În 2024, vacanțele au reprezentat 13% din PIB
Autor: Roxana Neagu

mae--atentionare-de-calatorie-in-grecia_46831500 FOTO: Freepik @user16172657
 

Deja peste 4 milioane de turiști au vizitat Grecia în primele patru luni ale anului 2025. 

Peste 4,1 milioane de turişti au vizitat Grecia în primele patru luni din acest an, un avans de 5,8% faţă de perioada similară din 2024, informează publicaţia Kathimerini.

Sosirile turiştilor din SUA au crescut cu aproximativ 27%, ajungând la 339.500 vizitatori.

Conform datelor publicate de Banca Centrală a Greciei, sosirile pe cale aeriană au urcat cu 10,8%, iar cele prin punctele de trecere a frontierei terestre au scăzut cu 3,9%. 

Mai puțini turiști din Europa


În primele patru luni din acest an, 2,04 milioane de cetăţeni UE au vizitat Grecia, un declin anual de 5,4%, în timp ce sosirile din ţările din afara blocului comunitar au crescut cu 19,7%, la două milioane de vizitatori.

Numărul turiştilor din Marea Britanie şi Germania a urcat cu 41,5% şi, respectiv, 3,6%, în cazul celor din Franţa şi Italia s-a înregistrat o scădere de 22,6%, şi, respectiv, 11%.

Şi veniturile din turism au crescut în ritm anual cu 10,6% în perioada ianuarie-aprilie 2025, ajungând la 2,1 miliarde de euro.

Vacanțele turiștilor, 13% din PIB

Veniturile statului elen din turism au crescut cu 5,4% anul trecut, la 21,7 miliarde de euro, iar anul acesta este așteptată o expansiune suplimentară, exceptând evoluțiile geopolitice care ar putea afecta călătoriile în Grecia, informează publicația Kathimerini.

Contribuția directă a turismului în economie s-a situat la 30,2 miliarde de euro în 2024, reprezentând 13% din PIB, în timp ce contribuția indirectă totală a fost semnificativ mai ridicată.

Aproximativ 84,4% din veniturile din turism s-au datorat vizitatorilor străini, conform datelor prezentate de președintele Confederației turistice elene (SETE), Yiannis Paraschis. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii

Pentru a vedea sau a publica comentarii, te rugăm să te autentifici în Facebook.
 
 
 
 
 
SONDAJ DE OPINIE
Alegeri primar București 2025: Pe cine votați?
Ciprian Ciucu
Daniel Băluță
Cătălin Drulă
Anca Alexandrescu
Ana Maria Ciceală
Alt candidat
Trimite răspunsul
x close