Premierul interimar Ilie Bolojan își dorește un Partid Naționa Liberal mai conservator.
Într-o declarație a premierului Ilie Bolojan, după dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal, acesta precizează că PNL trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal.
„Am fost onorat să particip astăzi la dezbaterea „Modernizarea cu rădăcini istorice”, organizată de Partidul Național Liberal și Institutul pentru Studii Populare, în seria de evenimente care marchează 151 de ani de existență ai partidului.
Și eu, la fel ca majoritatea colegilor și invitaților noștri, am fost de acord că un partid puternic are obligația să își privească lucid trecutul pentru a putea construi viitorul.
PNL are astăzi curajul unei analize sincere asupra greșelilor și compromisurilor ultimului deceniu. Nu putem construi credibilitate fără adevăr și fără asumare.
CITEȘTE ȘI - Condiția lui Ilie Bolojan pentru viitorul Guvern. În caz contrar, „nu are nicio șansă să îndrepte lucrurile“ / video
Suntem conștienți că avem nevoie de o regândire profundă a culturii organizaționale, în linia principiilor și valorilor care au făcut din PNL unul dintre marile proiecte politice ale României moderne: responsabilitate, muncă, merit, respect pentru libertate și pentru statul construit în interesul cetățeanului.
PNL trebuie să se definească mai clar ca un partid conservator-liberal, care nu face compromisuri cu practicile și mentalitățile ce au ținut România pe loc. Un partid care își asumă un proiect de țară puternic, modernizator și ancorat în valorile care au construit această națiune.
Modernizarea adevărată nu înseamnă ruperea de identitate sau de rădăcini. Înseamnă să ai puterea să construiești viitorul, păstrând ceea ce are valoare și corectând ceea ce a fost greșit“, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a PNL.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci