€ 5.2488
|
$ 4.5231
|
Curs valutar: € 5.2488
|
$ 4.5231
 

EXCLUSIV Semnele care arată că animalul tău are nevoie urgentă de medic. Cum decurge o gardă la Spitalul Veterinar Universitar din București
Autor: Iulia Horovei

caine inchis adapost Un câine în adăpost. Sursa foto: https://www.freepik.com/, @EyeEm

La Spitalul Veterinar Universitar de Urgență din București ajung, zi și noapte, animale aflate în stare critică, iar medicii veterinari sunt pregătiți să intervină în cazuri în care fiecare minut poate face diferența.

La Spitalul Veterinar Universitar de Urgență ajung, zi şi noapte, animale cu afecțiuni dintre cele mai variate, însă există anumite semne care trebuie să tragă imediat un semnal de alarmă pentru orice stăpân, cazuri în care fiecare minut contează, iar intervenția rapidă poate salva viața unui animal.

Prof. dr. conf. Ruxandra Costea, managerul unității medicale, a vorbit, în exclusivitate pentru DCNews, despre urgențele reale cu care se confruntă medicii veterinari şi despre rolul esențial al spitalului, deschis nonstop pentru pacienții aflați în stare critică.

Citește și: EXCLUSIV Cum funcționează urgențele la Spitalul Veterinar Universitar din București. Dr. Ruxandra Costea explică de ce sărbătorile aduc un număr mare de pacienți patrupezi / video

Cazuri grave care necesită intervenție imediată

„Cazurile grave sunt situațiile care necesită resuscitare: stop cardiorespirator, insuficiență respiratorie severă cu saturație foarte scăzută, mucoase modificate, traumatisme severe - care necesită o resuscitare rapidă, bradicardie severă, puls foarte slab, hipoglicemie pentru pacienții diabetici, pacienții de dimensiuni foarte mici, care nu sunt hrăniți corespunzător

Pacientul critic este cel care vomită, prezintă hemoragii exteriorizate fie prin vomă, fie prin rectoragie, pot prezenta convulsii, o respirație foarte îngreunată, obstrucție urinară”, a explicat prof. dr. conf. Ruxandra Costea, în dialog cu realizatorul emisiunii „DC Anima”, Tudor-Tim Ionescu.

Spitalul preia cazurile grave, atunci când cabinetele veterinare nu sunt deschise

Ruxandra Costea a explicat, totodată, importanța programului nonstop al spitalului, care reușește, astfel, să preia la orice oră cazurile care necesită intervenție imediată. 

„Dacă vorbim despre adresări în timpul gărzilor, atunci când restul spitalului nu este funcțional - tot ceea ce înseamnă consultații programate -, în general, proprietarii se adresează cu urgențe.

Sunt foarte rare situațiile în care, pe parcursul gărzilor, vin proprietari cu pacienți care ar necesita doar un simplu consult. Dar noi funcționăm nonstop și reprezentăm o umbrelă de salvare pentru foarte multe cabinete care nu funcționează nonstop”, a mai explicat aceasta.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close