Cele mai citite

Clădirea istorică a Facultății de Medicină din București va fi restaurată. Investiție de peste 950 milioane de lei

Autor: D.C.
umf-carol-davila

Palatul Facultății de Medicină din București a fost construit între anii 1895 și 1902, după planurile arhitectului elvețian Louis Blanc, fiind inaugurat oficial la data de 12 octombrie 1903.

Guvernul  a adoptat în ședința de joi o hotărâre privind restaurarea și consolidarea clădirii Facultății de Medicină. Soluțiile tehnice au fost fundamentate pe baza studiilor istorice și de specialitate, astfel încât să fie protejate și valorificate elementele de patrimoniu arhitectural și artistic ale unuia dintre cele mai reprezentative edificii universitare din România. Investiția va depăși 950 de milioane de lei și este acoperită doar în parte din fonduri guvernamentale.

Proiectul prevede menținerea suprafeței construite existente, amenajarea spațiilor din mansardă și pod, păstrarea spațiilor verzi pe o suprafață de 15.107 metri pătrați și realizarea investiției într-o perioadă estimată de 36 de luni.

După finalizarea lucrărilor, va crește siguranța seismică a clădirii, spațiile destinate activităților didactice și de cercetare vor fi modernizate, la fel instalațiile, a căror eficiență energetică va fi crescută, în limitele admise pentru clădirile monument istoric.

Valoarea totală a investiției este de 952,74 milioane de lei, inclusiv TVA. Finanțarea va fi asigurată din următoarele surse potențiale  contractarea unui împrumut de la Banca Europeană de Investiții (BEI); venituri proprii ale Universității; alocații de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educației, în limita creditelor bugetare aprobate; alte surse de finanțare legal constituite, inclusiv fonduri externe nerambursabile sau alte mecanisme de finanțare care pot fi accesate în condițiile legii. 

„Adoptarea acestei hotărâri de Guvern reprezintă un moment istoric pentru Universitatea de Medicină și Farmacie ”Carol Davila” din București deschizând practic drumul către cea mai importantă investiție realizată vreodată în patrimoniul universității noastre și un pas decisiv pentru protejarea unui edificiu-simbol al învățământului medical românesc, a spus rectorul Universității de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, Prof. Univ. Dr. Viorel Jinga. Restaurarea și consolidarea ansamblului Facultății de Medicină înseamnă, în egală măsură, respect pentru moștenirea lăsată de înaintași și responsabilitate față de generațiile viitoare de studenți, cadre didactice și cercetători”.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Social
Citește mai multe din Social
x close