Un copil în vârstă de 4 ani a murit duminică seara, în satul Limpeziș, județul Buzău, după ce ar fi fost atacat de un câine legat, aflat într-o curte apropiată.
Un copil în vârstă de 4 ani a murit, duminică seara, într-o comună din județul Buzău, după ce ar fi fost atacat de un câine, potrivit primelor informații furnizate de anchetatori.
Incidentul s-a petrecut în satul Limpeziș, unde micuțul se afla împreună cu mama sa la domiciliu. La un moment dat, copilul a dispărut din curte, iar familia și vecinii au început imediat căutările.
Inițial, aceștia au verificat zona din apropierea locuinței, inclusiv împrejurimile unei gârle, însă fără rezultat, potrivit reporterbuzoian.
Ulterior, copilul a fost găsit într-o curte din apropiere, în zona unui țarc pentru animale, unde se afla un câine legat. Din nefericire, echipajele sosite la fața locului nu au mai putut face nimic pentru a-i salva viața.
Autoritățile au deschis o anchetă pentru a stabili cu exactitate împrejurările în care s-a produs tragedia, inclusiv modul în care copilul a ajuns în contact cu animalul.
Cercetările sunt în desfășurare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci