Cele mai citite

Strategia PSD în actuala criză politică, dezvăluită de Marius Budăi la DC News. Ce vrea să recâștige - VIDEO

imagine cu marius budai
Foto Agerpres - Marius Budăi

Marius Budăi, deputat PSD, fost ministru al Muncii, vine în studioul DCNews, de la ora 11:00, invitat de jurnalistul Val Vâlcu.

Rolurile s-au inversat, după două încercări eșuate de a-l scoate pe Ilie Bolojan din Palatul Victoria: de unde PNL dorea să se întărească în Opoziție, iată că acum, bine ancorat la Putere anunță creșteri în sondaje care îi dau speranțe la eventuale alegeri anticipate. PSD a pierdut guvernarea, pot gândi alegătorii de Stânga sau a abandonat-o, cum acuză simpatizanții Dreptei.

  • Ce spun membrii de partid, ce gândește ”poporul PSD” despre criza politică în care ne aflăm de aproape 3 luni?
  • Care e strategia PSD, ce vrea să recâștige: Puterea sau electoratul? Anticipatele, singura soluție?
  • Profesorii, medicii, polițiștii amenință cu proteste care merg până la grevă generală pentru a bloca legea salarizării, supărați pe tăierile de venituri. O retrogradare la junk din partea agențiilor de rating nu ar avea un efect și mai devastator, nu ar tăia de tot salariile și pensile?
  • Foștii susținători ai lui Nicușor Dan îl acuză astăzi că ține cu PSD-ul. Suspendarea de către o alianță PNL-AUR este doar o tactică de negociere sau o amenințare reală?
  • Digitalizarea avansează în sectorul public. Înseamnă acest lucru reducerea aparatului bugetar? Vor fi disponibilizări, va înlocui AI-ul funcționarul de la ghișeu?

Află răspunsurile la toate aceste întrebări marți, 14 iulie, în direct la DC News și Dc News TV, de la ora 11:00.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Comentarii (2)

traian-traian   •   14 Iulie 2026   •   11:33

PENSIONARII SUNT CEI MAI FERICITI, ANUL TRECUT MERGEU LA PIATA CU 100 DE LEI SI INARCAU SACOSELE DE SE CHINUIAU SA LE CARE PANA ACASA, ACUM CU 100 DE LEI MERGE LA PIATA CUMPARA CATEVA PRODUSE DE PROASTA CALITATE SI STA O BUCATA DIN ZI PE NISTE CANAPELE ZOIOASE,,AR FI MAI STAT ACOLO PENTRU A FACE CEVA ECONOMIE LA FACTURI, DAR NU SE POATE, VIN PROPIETARI ,DROGANGII,

Valter Cojman   •   14 Iulie 2026   •   10:48

PSD a pierdut vreo 2 milioane de voturi pentru ca a fost de acord cu recalcularea in minus(cu vreo 20-25%) a aproape 800 000 de pensii, bazate pe contributivitate, ale celor care au lucrat in grupele speciale de munca si in grupele 1 si 2 de munca prin faptul ca la recalculare nu au tinut cont de aceste grupe de munca. Astfel ca aceste pensii sunt inghetate pentru, cel putin, 10 ani(la cum merg treburile in Romania).
Acesti pensionari, impreuna cu familiile lor, vor evita sa mai voteze PSD si PNL, partide autoare ale acestui jaf la recalculare si a inghetarii pensiilor de aproape 3 ani, in timp ce preturile s-au dublat, unele s-au triplat, inclusiv la medicamente, impozite, taxe, facturi la utilitati, etc.

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Stiri
Citește mai multe din Stiri
x close