Blocajul din Strâmtoarea Ormuz a lovit puternic fermierii români. Ce s-ar schimba dacă s-ar semna un acord între SUA şi Iran.
Toată lumea e cu ochii pe negocierile dintre Statele Unite şi Iran şi întreaga planetă speră ca aceste discuţii să se termine dacă nu deja cu o pace, măcar cu un armistiţiu care să permită desfăşurarea ulterioară a negocierilor pe temele sensibile şi să aducă redeschiderea strâmtorii Ormuz, al cărei blocaj a provocat turbulenţe majore pe piaţa mondială a petrolului.
Citiţi şi: Negocieri SUA-Iran. Trump anunţă că blocada rămâne până la semnarea unui acord
În acest context, profesorul Nicolae Moroianu, prodecan al Facultăţii de Economie şi Comunicare în Afaceri din cadrul ASE a vorbit despre efectele pe care le-ar avea asupra ţării noastre încheierea conflictului din Orientul Mijlociu.
“Dacă se va termina acest conflict, cel puţin nu vor mai exista alte presiuni inflaţioniste determinate de modificarea preţului petrolului. Primul avantaj pentru România, dacă se termină acest conflict, ar fi această linişte – ca să zicem aşa – dat de faptul că preţul barilului de petrol nu va mai fluctua şi atunci va exista o predictibilitate. Gândiţi-vă că această chestiune venită chiar acum în primăvară a ajuns să afecteze foarte mult pe producătorii agricoli. Ştiu deja fermieri care au dat faliment sau care au cerut protecţie prin intrarea în insolvenţă, dar gândiţi-vă că preţul la îngrăşăminte nu doar că s-a dublat, ci aproape s-a triplat, iar asta datorită acestui conflict. Atunci, dacă se termină, este posibil ca măcar preţul la îngrăşăminte să mai scadă.
În ceea ce priveşte avantajele pe care le-ar putea avea ţara noastră, cred că vom fi avantajaţi pe termen lung, dar momentan cu toţii vom avea de câştigat din încheierea acestui conflict, pentru că nu vom mai avea preţuri care să fluctueze. Uitaţi-vă ce s-a întâmplat: a fost, dintr-o dată, această creştere a ratei inflaţiei, unde România ajunge să fie campioană”, a explicat, într-un interviu la DC News, profesorul Nicolae Moroianu.
VIDEO:
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci