Jaqueline Cristian a pierdut în primul tur de la Roland Garros 2026, fiind învinsă de Kamila Rahimova. însă jucătoarea română de tenis s-a ales cu un premiu financiar destul de consistent.
Jaqueline Cristian a fost învinsă de Kamila Rahimova, cu scorul de 6-3, 4-6, 6-4, luni seara, în prima rundă a turneului de Mare Şlem de la Roland Garros 2026.
Jaqueline Cristian (27 ani, 32 WTA), care venea după o semifinală la Strasbourg, a pierdut după aproximativ trei ore de joc în faţa uzbecei Kamila Rahimova (2 h 54 min).
Rahimova (24 ani, 89 WTA) a făcut 10 duble greşeli în acest meci, iar românca a încheiat cu 7 aşi şi 7 duble greşeli.
Învingătoarea a fructificat 7 din cele 10 minge de break, iar Jaqueline Cristian a avut un procentaj modest (38%), cu 6 şanse de break transformate din 16. Rahimova are acum 4-1 în meciurile directe cu Jaqueline Cristian.
Românca a atins turul al treilea la ediţia de anul trecut a turneului parizian, iar pentru participarea de anul acesta va primi 87.000 de euro şi 10 puncte WTA. Dacă ar fi învins-o pe Kamilla Rakhimova și s-ar fi calificat în turul al doilea de la Roland Garros 2026, Jaqueline Cristian ar fi câștigat 130.000 de euro.
De asemenea, amintim că Sorana Cîrstea, numărul 18 mondial, va juca în turul al doilea de la Roland Garros 2026 contra Evei Lys, din Germania, aflată pe locul 81 mondial.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci