Gabriela Ruse, locul 79 WTA, s-a calificat, miercuri, pentru prima dată în turul trei la turneul de grand slam Australian Open.
Gabriela Ruse (28 de ani, locul 79 WTA) a dat lovitura la Melbourne, după victoria categorică în fața Ajliei Tomljanovic, scor 6-4, 6-4. Meciul a durat o oră şi jumătate.
Românca a reușit trei ași și a comis o singură dublă greșeală, în timp ce adversara sa a avut un as, dar și șapte „duble”.
La ediţiile din 2022 şi 2025, românca s-a oprit în turul doi.
În faza următoare, ea o va înfrunta pe Mirra Andreeva (Rusia), 7 WTA şi cap de serie 8, care s-a impus, în două seturi împotriva Mariei Sakkari, scor 6-0, 6-4.
Andreeva se află la a treia participare consecutivă la Australian Open, iar de fiecare dată s-a oprit în turul al patrulea. Anul trecut a pierdut în fața Arynei Sabalenka, finalista turneului, iar în 2024 a fost învinsă de Barbora Krejcikova.
România mai are o jucătoare pe tabloul principal la Australian Open, pe Sorana Cîrstea (35 de ani, locul 41 WTA), care a trecut de nemțoaica Eva Lys, într-un meci spectaculos.
Gabriela Ruse şi-a asigurat un premiu de 130 de puncte WTA şi 327.750 dolari australieni. (Claudia Calotă)
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu