Judecătorii ÎCCJ nu ajung la un acord cu privire la procurorii Gigi Ștefan și Teodor Niță.
După ce miercuri au anunțat pronunțarea pentru astăzi, astăzi Înalta Curte anunță că ”repune cauza pe rol în vederea judecării acesteia în complet de divergenţă”.
Aceasta este o măsură procedurală internă a instanţei atunci când judecătorii nu ajung la o opinie majoritară sau unanimă.
Termenul fixat este chiar mâine, 29 mai, la ora 12:00, ”cu citarea contestatorilor-inculpaţi şi încunoştinţarea apărătorilor aleşi ai acestora”.
Judecătorii trebuie să decidă dacă cei doi procurori din Constanța rămân în arest preventiv sau le este înlocuită măsura.
![]()
Procurorul Gigi Ștefan/ Inquam Photos / George Călin
Procurorii constănțeni, Gigi Valentin Ștefan (55 ani) și Teodor Niță (60 ani), de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Constanța, sunt acuzați că au ”împărțit” dreptatea în județ, în funcție de sumele încasate. Una dintre victimele lor ar fi, conform Mediafax, primarul din Medgidia, despre care există indicii că a refuzat o mită de 200.000 de euro. Se pare, conform acuzațiilor, că cei doi transformaseră justiția în monedă de schimb pentru bani, terenuri și influență. Citește acuzațiile aici
Cei doi magistrați sunt în arest preventiv de săptămâna trecută.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci