De ce este importantă gândirea critică? La ce ne ajută? De unde ar trebui să înceapă, de fapt, gândirea critică?
La aceste întrebări a oferit un răspuns prof.univ.dr. Daniela Dumitru, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul Academiei de Studii Economice, în emisiunea DC EDU.
Conform acesteia, gândirea critică este asociată cu "logica informală". Ce înseamnă asta?
"Gândirea critică, uneori, este asociată cu logica informală. Spre deosebire de logica formală, care foloseşte simboluri şi conectori pentru a pune în relaţii anumite concepte, logica informală foloseşte limbajul natural. Adică vorbirea, fie că e scrisă, fie că e prin viu grai. Aceasta este logica informală!", a explicat prof.univ.dr. Daniela Dumitru.
CITEŞTE ŞI Oprește dictarea, pornește gândirea! De ce e nevoie urgentă de profesori care pun întrebări
Astfel, conform directorului DPPD din cadrul ASE, aceasta ar fi cea mai bună definiţie a gândirii critice.
"În miezul definirii gândirii critice, se află logica şi argumentarea, adică posiblitatea cuiva, capacitatea cuiva de a susţine un punct de vedere cu premise adevărate. Cât se poate, după putinţa noastră de cunoaştere. Pentru că, sigur, noi nu cunoaştem totul.
Şi ar trebui, în primă fază, să acceptăm că nu cunoaştem totul. De asta avem nevoie de gândire critică, de dezbatere şi de argumentare. Cam asta ar fi succesiunea", a declarat prof.univ.dr. Daniela Dumitru.
Profesorul universitar Sorin Ivan, moderatorul emisiunii, a intervenit, făcând o trimitere la Socrate. De aici, acesta a explicat şi de ce gândirea critică este extrem de importantă.
"Unul dintre cele mai frumoase exerciţii de gândire critică pleacă de la Socrate, care spune "ştiu că nu ştiu nimic, dar nici măcar asta nu e sigur". Şi apoi ne gândim la metodele lui de a cunoaşte adevărul, ironia socratică construită pe logică. Mie asta mi se pare important, că se bazează pe logică, pe percepţia corectă a lucrurilor. Şi ca miză este extraordinar de importantă gândirea critică, prin faptul că ne ancorează pe o poziţie corectă şi ne eliberează de anumite vulnerabilităţi în faţa manipulărilor la care putem fi şi la care suntem supuşi", a puncta prof.dr. Sorin Ivan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci