€ 5.1417
|
$ 4.3965
|
Curs valutar: € 5.1417
|
$ 4.3965
 

Linii de transport public din Capitală modificate începând cu 4 mai. Nou traseu pentru 605, 655 şi N103
Autor: Andrei Itu

autobuz trasee linii stb Sursa foto: Agerpres

Traseele autobuzelor 605, 655 şi ale liniei de noapte N103 vor fi schimbate începând din data de 4 mai 2026.

Odată cu demararea lucrărilor la liniile de tramvai pe patru străzi, traseele autobuzelor 605, 655 şi ale liniei de noapte N103 vor fi schimbate începând de luni. Conform Asociației de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov (TPBI), liniile 605 şi 655 vor întoarce în terminalul „Piaţa Sfânta Vineri”, dar fără a se mai deplasa pe Bulevardul Mircea Vodă şi fără a opri în staţia „Matei Basarab”.

Autobuzele liniilor 605, 655 şi N103 vor circula pe trasee modificate

„Începând de luni, 4 mai 2026, autobuzele liniilor 605, 655 şi N103 vor funcţiona pe trasee modificate, ca urmare a demarării lucrărilor de reabilitare a căii de rulare a tramvaielor de pe Strada Mântuleasa, Strada Paleologu, Strada Armand Călinescu şi Strada Vasile Lascăr”, conform unui comunicat al TPBI.

Din 4 mai, autobuzele liniilor 605 şi 655 vor întoarce în terminalul de tramvaie „Piaţa Sfânta Vineri”, autobuzele oprind în staţiile pentru debarcarea călătorilor la peroane distincte. De la peronul liniei de tramvai se va face îmbarcarea călătorilor. Autobuzele nu vor mai circula pe Bulevardul Mircea Vodă și nu vor mai opri în staţia „Matei Basarab”.

Noul traseu al liniei de autobuz 605

Conform PBI, linia 605 va funcţiona în felul următor: "Piaţa Sf. Vineri", Str. Sf. Vineri, Calea Moşilor, Bd. Carol I, Bd. Ferdinand, Piaţa Foişorul de Foc, Str. Traian, Bd. Dacia, Str. Alecu Russo, Str. Tunari, Şoseaua Ştefan cel Mare, cu întoarcere pe Str. Tunari, Şos. Ştefan cel Mare, Str. Viitorului, Bd. Dacia, Calea Moşilor, Str. Sf. Vineri, breteaua vestică a terminalului de tramvaie din Piaţa Sf. Vineri.

Noul traseu al liniei de autobuz 655

Linia 655 va funcţiona, de la „Piaţa Sf. Vineri” (fosta staţie de tramvaie a liniilor 14, 40, 55), pe Stada Sf. Vineri, Calea Moşilor, Bulevardul Carol I, Bulevardul  Pache Protopopescu, Piaţa Iancului, cu întoarcere pe Bulevardul  Pache Protopopescu, Bulevardul  Carol I, Calea Moşilor, Strada Sf. Vineri, breteaua estică a terminalului de tramvaie din "Piaţa Sf. Vineri".

Noul traseu al liniei de autobuz de noapte N103

Linia de noapte N103 va funcţiona pe un traseu schimbat între terminalul "Piaţa Unirii 2" şi "Institutul Oncologic", astfel: „Piaţa Unirii 2”, Bd. I. C. Brătianu, Piaţa Universităţii, Bd. Carol I, Calea Moşilor, Bd. Ferdinand, Str. Traian, Bd. Dacia, Str. Alecu Russo, Str. Tunari, Str.Barbu Văcărescu, Bd. Lacul Tei, Str. Doamna Ghica, Şos. Colentina, Şos. Fundeni, "Institutul Oncologic", cu întoarcere pe Şos. Fundeni, Şos. Colentina, Str. Doamna Ghica, Bd. Lacul Tei, Str. Barbu Văcărescu, Str. Tunari, Str. Alecu Russo, Bd. Dacia, Calea Moşilor, Bd. Corneliu Coposu, "Piaţa Unirii 2".

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close