€ 5.1004
|
$ 4.3595
|
Curs valutar: € 5.1004
|
$ 4.3595
 

Trump crede că SUA vor reveni pe Lună înainte de finalul mandatului său

Trump-Agerpres Donald Trump, președintele SUA. Foto: Agerpres

Donald Trump a declarat că există „șanse mari” ca SUA să trimită din nou astronauți pe Lună înainte de finalul mandatului său, în contextul în care NASA vizează o aselenizare în 2028.

Preşedintele american Donald Trump a apreciat miercuri că este posibilă trimiterea unei noi misiuni cu echipaj uman pe Lună înainte de sfârşitul mandatului său, în timpul unui eveniment organizat la Casa Albă la care au participat şi astronauţi din misiunea Artemis II, care a orbitat satelitul natural al Pământului la începutul lunii aprilie, relatează AFP.

"Sunt mari şanse" să se întâmple acest lucru, a răspuns preşedintele SUA, al cărui al doilea mandat se încheie la începutul anului 2029. "Se preferă să nu se afirme categoric acest lucru (...), dar calendarul este avansat, aşa că sunt şanse mari", a asigurat el.

NASA și aselenizarea pentru 2028

NASA planifică în prezent o astfel de aselenizare pentru 2028, dar experţii sunt preocupaţi de potenţiale întârzieri suplimentare, deoarece modulele de aselenizare ce ar urma să fie utilizate sunt încă în curs de dezvoltare, menţionează AFP.

Potrivit Reuters, Trump a promis de asemenea că administraţia sa va publica "cât mai multe" informaţii despre OZN-uri în viitorul apropiat, conform Agerpres.

CITEȘTE ȘI: Misiunea istorică Artemis 2, în jurul Lunii, s-a încheiat cu succes. Astronauţii au revenit pe Pământ
 
 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close