Cancelarul german Friedrich Merz a pledat joi pentru un "parteneriat transatlantic fiabil", fără a răspunde direct ameninţărilor preşedintelui american Donald Trump de a reduce trupele americane din Germania, în urma unei dispute între cei doi lideri cu privire la Iran, relatează AFP.
"În aceste vremuri tulburi, urmăm o linie clară, o linie care rămâne bazată pe NATO şi pe un parteneriat transatlantic fiabil. După cum ştiţi, acest parteneriat transatlantic este deosebit de important pentru noi toţi şi pentru mine personal", a spus Merz în timpul unei vizite la Munster (vestul Germaniei), unde aveau loc manevre militare.
Cancelarul a subliniat că armata germană contribuie la construirea unei alianţe "NATO puternice şi unite", în special în "locuri strategice din Germania, alături de Statele Unite".
El s-a abţinut totuşi să-i răspundă direct lui Trump, care în ajun a declarat că are în vedere reducerea numărului de forţe armate americane staţionate în Germania, după ce a lansat o serie de remarci usturătoare la adresa cancelarului german în legătură cu războiul din Iran.
"Foarte curând va fi luată o decizie", a scris preşedintele american pe platforma sa Truth Social.
Friedrich Merz l-a înfuriat pe liderul american luni, afirmând că "americanii nu au în mod vizibil nicio strategie" în Iran şi că Teheranul "umileşte" principala putere mondială.
Germania găzduieşte circa 35.000 de soldaţi americani, iar baza militară Ramstein (în vestul Germaniei) este de mare importanţă pentru desfăşurările americane în Orientul Mijlociu.
De asemenea, Statele Unite stochează arme nucleare la Buchel (în vestul Germaniei). Stuttgart găzduieşte Comandamentul SUA pentru Europa şi Africa, în timp ce Grafenwohr, din Bavaria, găzduieşte un vast poligon de antrenament, iar Landstuhl - un important spital militar american.
De la sfârşitul războiului rece, prezenţa americană în Germania a fost redusă semnificativ, dar rămâne o piatră de temelie a politicii de securitate germane, în special în contextul ameninţării ruse crescânde, după invazia din Ucraina.
În acelaşi timp, prezenţa militară americană înseamnă mii de locuri de muncă şi contracte pentru o economie germană aflată în dificultate.
Trump a ameninţat deja în timpul primului său mandat, în 2020, că va reduce numărul de soldaţi la 25.000, apreciind drept prea mici cheltuielile militare ale Germaniei. Dar, după înfrângerea sa în alegeri, succesorul său, Joe Biden, nu a dus la bun sfârşit acest plan.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci