€ 5.2180 →
|
$ 4.4644 →
|
Secretul educației din Occident vs. sistemul românesc. Prof. Liviu Papadima: „E o mare atenție asupra încărcăturii pe care profesorul o solicită din partea elevilor” / FOTO: magnific.com/Ambreen
Sistemul educațional din România a funcționat decenii la rând pe principiul acumulării cantitative și a ignorat adesea capacitatea reală de asimilare a elevilor și studenților. Profesorul universitar doctor emerit Liviu Papadima, de la Facultatea de Litere a Universității din București, a demontat acest mit al cantității și a oferit drept contraexemplu experiența sa didactică din Occident.
După ce a predat la Universitatea din Amsterdam, universitarul a fost frapat de pragmatismul olandez în ceea ce privește planificarea efortului intelectual. Spre deosebire de România, în Olanda norma didactică și cerințele sunt strict corelate cu timpul fizic al cursantului.
„Olandezii sunt extrem de pragmatici în deciziile lor și ei calculează norma didactică în felul următor. Nu socotesc numai orele de predare. Ei socotesc pe săptămâna de muncă necesară studentului”, a explicat profesorul la emisiunea moderată de Sorin Ivan, DC Edu. Acest calcul include totul: „câte ore de participat la cursuri, câte ore de pregătire individuală, câte ore de pregătire pentru examene și așa mai departe și trebuie să iasă în total 40 de ore”.
Acest sistem previne suprasolicitarea și există o „mare atenție, uneori exagerată... încărcăturii pe care profesorul o solicită din partea studenților”.
Prin contrast total, mediul academic și preuniversitar românesc a fost dominat de cerințe titanice, complet nerealiste. Profesorul rememorează cu un amestec de amuzament și consternare perioada propriei studenții, când volumul de lectură cerut era imposibil de acoperit: „ceea ce ni se cerea teoretic era absolut imposibil de realizat... Erau mii și mii de pagini”.
Liviu Papadima a demitizat această rigoare aparentă a învățământului tradițional românesc și recunoaște o realitate pe care mulți o trec sub tăcere: „Nimeni nu cred că a citit vreodată bibliografia, decât cei care scriseseră cursurile respective”. Această meteahnă s-a transferat și în liceu, unde „se dădeau totdeauna sarcini mult peste capacitățile elevului”, perpetuându-se o educație bazată pe memorare mecanică sau furt intelectual prin intermediul rezumatelor.
Pentru a combate dictarea de comentarii pe care copiii să le „reproducă la teză”, prof. Papadima a pledat ferm pentru principiul calității în detrimentul cantității.
„Numărul de texte care pot fi studiate cât de cât temeinic într-un an de zile nu e mare. Sunt vreo 20 cel mult, că altfel începi să dai rasol”, avertizează acesta.
Pentru a ilustra cum arată învățământul modern bazat pe aprofundare, profesorul a oferit exemplul școlii germane unde a studiat fiica sa. Acolo, programa a permis ca „timp de un trimestru... un semestru întreg... să facă un singur roman, «Parfumul» lui Süskind”. În loc să bifeze zeci de titluri pe repede înainte, elevii l-au „întors pe toate fețele”, l-au analizat „sub toate aspectele, cu corelații, cu analogii, cu discutat ecranizarea, cu discutat recenzii ale romanului din presă”.
Această metodologie superioară are un scop: „ca un elev să se deprindă cu ce înseamnă viața unui roman”, fiind o abordare de o mie de ori mai eficientă decât obligarea elevilor să cunoască superficial zeci de opere pentru care oricum vor citi doar referate de pe internet.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Moțiunea de cenzură se joacă până la ultimul vot: aici pot apărea surprize. Două scenarii care nu sunt excluse
de Val Vâlcu
