€ 5.2180
|
$ 4.4644
|
Curs valutar: € 5.2180
|
$ 4.4644
 

Iosif Boda, consilierul prezidențial al lui Ion Iliescu, a murit. Doliu în politică

boda1

Iosif Boda, una dintre figurile cunoscute ale politicii românești postdecembriste, ambasador al României în Elveția, deputat și analist politic, a murit la vârsta de 80 de ani.

Iosif Boda a încetat din viață marți, 5 mai 2026, la vârsta de 80 de ani. Vestea tristă a fost anunțată în presa locală din Sălaj printr-un mesaj semnat de copiii săi, Daniel și Ștefan.

 „Cu inimile împietrite de durere anunțăm trecerea în eternitate a scumpului nostru tată IOSIF BODA”, se arată în anunțul publicat de presa locală. Cauza decesului nu a fost dezvăluită în postare.

Născut  la 9 martie 1946, în Jibou, județul Sălaj, acesta a urmat   Facultatea de Filosofie a Universității din București, pe care a absolvit-o în 1969, cu specializarea logică. Iar lucrarea sa de licență a avut ca temă „Aspecte logice și metodologice ale principiului identității la Leibnitz”.

După absolvirea facultății, Iosif Boda a lucrat ca sociolog la Centrul de cercetări pentru problemele tineretului, apoi ca asistent și lector universitar la catedrele de sociologie și filosofie ale Academiei de Studii Social-Politice „Ștefan Gheorghiu”.

Ulterior, în 1972 a fost transferat ca cercetător la Institutul de științe politice și de studiere a problemei naționale, unde din 1976 a devenit secretar științific.

Între 1981 și1982 a beneficiat de o bursă a Guvernului francez, la Sorbona. Boda s-a specializat în științe politice și tehnici de campanie electorală la Sorbona și la Centrul de cercetare a vieții politice franceze contemporane.

După căderea comunismului, Iosif Boda a intrat în prim-planul noii arhitecturi politice. Acesta a fost ales membru al CPUN, iar în martie 1990 a fost numit consilier al președintelui CPUN, Ion Iliescu.

După alegerile din 20 mai 1990 și constituirea instituției prezidențiale, Iosif Boda a devenit director al Direcției de informare, sinteze și documentare a Președinției României. În iunie 1997, el a părăsit PDSR alături de Teodor Meleșcanu, Mircea Coșea și Marian Enache. A participat la fondarea Alianței pentru România, formațiune în care a ocupat funcția de vicepreședinte. Ruptura a venit în contextul disputelor interne din PDSR și al solicitărilor de reformare a partidului.

Pentru cei care l-au cun oscut, Iosif Boda a fost un om al cuvântului. A scris, a analizat, a explicat. A fost prezent în presă și în televiziune, unde a încercat să aducă claritate într-un peisaj adesea confuz. Emisiunile sale și intervențiile publice au fost marcate de echilibru și profunzime, evitând spectacolul facil în favoarea argumentului bine construit.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close