€ 5.1998
|
$ 4.4376
|
Curs valutar: € 5.1998
|
$ 4.4376
 

EXCLUSIV Surse piloți: Curse cu decolare de pe Aeroportul Otopeni, întârziate se pare din cauza neplăţii unor datorii
Autor: Ion Voicu

imagine cu un avion Foto cu rol ilustrativ: Freepik

Două curse ale companiei Animawings ar fi fost întârziate la decolare pe Aeroportul Otopeni din cauza neplăţii unor datorii, conform unor surse.

Luni, 4 mai, două aeronave Animawings care trebuiau să decoleze de pe Aeroportul Otopeni ar fi fost întârziate la decolare pentru neplata unor datorii. Conform surselor noastre, discuţiile dintre organul de trafic aerian şi piloţii celor două aeronave au putut fi auzite de toate echipajele aflate pe frecvenţa radio respectivă. 

După aproximativ 20 de minute de aşteptare, cele două aeronave au primit permisiunea de pornire a motoarelor şi au putut decola spre destinaţiile lor. 

Până la o poziție oficială a companiei observăm că situația în cauză apare după ce a fost vândută o parte importantă din acțiunile companiei în căutarea susținerii planului de afaceri pe fondul crizei aeronautice generale. Compania Animawings mizează pe aeronave de tip Airbus 220 care au un preț mare de închiriere, costuri mari de mentenanţă și probleme cu motoarele americane Pratt&Whitney, în condițiile în care operatorii din turism sunt disperați de creșterile de preț ale sejururilor față de cele inițial contractate. În plus, numărul de pasageri a scăzut dramatic. 

În plan intern Tarom se susține datorită avioanelor ATR 72, care au un consum de 700 de kilograme la ora de zbor, imbatabil în aceste condiții de criză. Prin comparaţie, avioanele Airbus 220 și 320 de la concurenţă au un consum de 2.000 kg per oră. 

Prețul petrolului pe aeroportul Otopeni este în jur de 1.800 usd per tonă, conform surselor citate. 

La prima vedere, realitatea pare mult mai bună, lucru generat mai ales de gradul de ocupare declarat de peste 80% al companiilor low cost RyanAir şi WizzAir. Diferenţa este că, în cazul acestor companii, biletele au fost achiziţionate de clienţi înainte de criza petrolului. Numărul pasagerilor este, însă, în scădere, pe măsură ce timpul trece, conflictul din Orientul Mijlociu nu se termină, iar preţul kerosenului nu scade. Asta în pofida ajutoarelor mascate ce au început a fi acordate, deşi momentan doar unor companii. 

Am cerut o reacţie atât din partea TAROM, cât şi din partea Companiei Naţionale Aeroporturi Bucureşti (CNAB), însă până la momentul publicării acestui material nu am primit răspuns. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

 
 
 
 
 
x close