O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, duminică seară, pe raza localităţii Stroieşti, după ce a fost lovită de trenul InterRegio Timişoara - Iaşi.
O femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani a murit, duminică seară, după ce a fost lovită de trenul InterRegio Timişoara - Iaşi, a informat Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Suceava.
Potrivit sursei citate, femeia a fost surprinsă de trenul IR1831, pe raza localităţii Stroieşti.
„Intervin pompierii militari din cadrul Detaşamentului Suceava cu o autospecială pentru descarcerare şi o ambulanţă SMURD TIM (Terapie Intensivă Mobilă).
Este vorba despre o femeie în vârstă de aproximativ 60 de ani surprinsă de tren. Din nefericire, aceasta prezintă leziuni incompatibile cu viaţa", transmite ISU Suceava, potrivit Agerpres.
Citește și: Tânăr de 21 de ani, lovit mortal de un tren pe ruta Cluj-Napoca–Budapesta
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci