Nicușor Dan a explicat că, în timpul zborurilor cu Spartanul, cei aflați la bord sunt izolați din punct de vedere al comunicațiilor, ceea ce poate fi un inconvenient major în situații oficiale sau de urgență.
Am discutat cu avocatul Toni Neacșu acest subiect. Patru-cinci ore cât ține un zbor, Spartanul nu are comunicație critică, deci președintele nu pot să-și facă atribuțiile. Este în imposibilitate temporară de exercitare a funcției.
Din punct de vedere politic nu-i convenea lui Traian Băsescu ca, în timpul operației de la Viena din 2006 și mai ales după acele două-trei zile, să-i preia atribuțiile președintele Senatului de la acea vreme, Nicolae Văcăroiu. Și atunci a zis: Am sistemul acesta de comunicație și operația durează jumătate de oră, iar în rest sunt la comandă.
Că ar fi preluat o săptămână președintele Senatului, Nicolae Văcăroiu, atribuțiile sale. Și nu era convenabil din punct de vedere politic pentru Traian Băsescu.
În cazul lui Nicușor Dan, în patru ore nu se pune prea mult problema imposibilității de exercitare a mandatului prezidențial. Dar în timpurile moderne, când vedem că un război sau un conflict se poartă în 15 minute, în două ore, nu, lucrurile stau diferit.
Cadrul legal inferior Constituției nu e lămurit, nu e bine precizat când se transferă atribuțiile. În America, de exemplu, sunt stabilite clar situațiile în care vicepreședintele exercită rolul președintelui: Când e în operație, când e în altă incapacitate. E stabilit clar în lege.
La noi nu este stabilit prin lege. Există o formulă hibridă în care președintele Senatului, adică un reprezentant al puterii legislative, trebuie să ocupe funcția de președinte pe perioada incapacității temporare. Dacă e incapacitate definitivă, lucrurile sunt clare. Dar nu e cazul aici.
Nu e stabilit ce se întâmplă în cazul incapacității temporare de exercitare a atribuțiilor, care poate apărea atunci când președintele este blocat, izolat, din cauza vremii sau a lipsei aparaturii de comunicații în avionul Spartan.
Avocatul Toni Neacșu concluzionează că prima urgență este să avem un avion prezidențial dotat corespunzător, iar a doua urgență este să se facă clarificări legislative.
Ce se întâmplă în astfel de cazuri, când președintele, fiind șeful armatei, comandantul armatei, trebuie să ia decizii rapide? Nu vorbim neapărat de războaie, dar situațiile de criză se derulează în minute sau ore.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Anca Murgoci
de Val Vâlcu