Doi copii din Cluj au decedat după ce au căzut într-un canal abandonat

Sursa foto: ISU Cluj
Sursa foto: ISU Cluj

Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj a anunțat decesul minorilor, după mai multe manevre de resuscitare fără succes.

Actualizare:

Potrivit ultimelor informații furnizate de ISU Cluj, cei doi copii au decedat: „Din păcate, manevrele de resuscitare nu au avut succes, fiind declarat decesul celor doi minori”, se arată în comunicat.

Știre inițială:

Doi copii se află în stop cardio-respirator după ce au căzut, marți, într-un fost canal, acum o groapă cu apă, în orașul Huedin, informează Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Cluj.

„Pompierii din cadrul Detașamentului Huedin intervin în aceste momente pentru a salva doi copii care s-ar fi înecat într-o groapă cu apă (fost canal) situat pe strada Fildului din orașul Huedin. Cei doi copii au fost scoși din apă și se află în stop cardio-respirator”, se arată în informarea transmisă de ISU Cluj.

Echipajele de salvare prezente la fața locului le aplică manevre de resuscitare celor doi copii.

La misiune iau parte o autospecială cu modul de descarcerare, două ambulanțe SMURD, un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ), iar în sprijin a aterizat și elicopterul SMURD, mai precizează sursa citată de Agerpres.

Citește și: Caz de sclavie în Prahova: Șapte oameni, ținuți în condiții mizere. Munceau 12-17 ore pe zi

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2025 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]
pixel