Poliţiştii de frontieră au reţinut, pe aeroportul Otopeni, o femeie care avea asupra ei 15 documente de identitate false.
"În dimineaţa zilei de 22 iulie, în zona terminalului Schengen, pe sensul de ieşire din ţară, poliţiştii de frontieră au verificat o femeie care urma să călătorească spre Paris.
Aceasta a prezentat la control un paşaport irlandez care, în urma verificărilor specifice, s-a dovedit a fi contrafăcut. Poliţiştii de frontieră au mai descoperit asupra acesteia un plic ce conţinea 15 documente de identitate contrafăcute, respectiv 10 cărţi de identitate italiene, trei belgiene şi două olandeze.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat că, în ambele situaţii, persoanele în cauză au fost însoţite la aeroport de o persoană de sex masculin. În prezent, sunt desfăşurate verificări pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor în care s-au produs cele două fapte, a eventualei legături dintre acestea, precum şi a tuturor persoanelor implicate, urmând ca, în funcţie de rezultatele verificărilor, să fie dispuse măsurile legale care se impun", transmite Poliţia de Frontieră printr-un comunicat de presă.
Patru cetăţeni au încercat să ajungă în Irlanda folosind documente false
"În seara zilei de 21 iulie, în urma unui supracontrol efectuat în zona non-Schengen, poliţiştii de frontieră au verificat patru persoane care urmau să se îmbarce într-o cursă cu destinaţia Dublin.
Deşi la controlul de frontieră utilizaseră documente autentice, ulterior aceştia au prezentat la îmbarcare trei paşapoarte norvegiene şi un paşaport irlandez false, în încercarea de a intra în Irlanda. Verificările au stabilit că persoanele deţineau, în realitate, documente autentice eliberate de autorităţile austriece pentru refugiaţi, respectiv un paşaport tanzanian, documente care nu le-ar fi permis intrarea pe teritoriul Irlandei.
Cele patru persoane au fost preluate de reprezentanţii Inspectoratului General pentru Imigrări pentru continuarea verificărilor", mai transmite instituţia.
Viză de afaceri folosită în scop turistic
La data de 20 iulie, poliţiştii de frontieră au refuzat intrarea în România unei cetăţene din Turcia, sosită cu o cursă din Istanbul.
Verificările au arătat că femeia deţinea o viză românească de scurtă şedere eliberată în scop de afaceri, însă intenţiona să călătorească în scop turistic, încălcând condiţiile în baza cărora aceasta fusese acordată.
Ca urmare, viza i-a fost revocată, persoana a fost returnată în Istanbul cu aceeaşi companie aeriană şi i-a fost instituită măsura interzicerii intrării în spaţiul Schengen pentru o perioadă de şase luni.
Peste 32.000 de ţigarete fără timbru şi 1,5 kilograme de tutun, descoperite în colaborare cu autoritatea vamală
În cadrul acţiunilor comune desfăşurate de poliţiştii de frontieră şi lucrătorii vamali, au fost depistate mai multe persoane care au încercat să introducă în ţară produse accizabile nedeclarate.
Astfel, în data de 20 iulie, două cetăţene române, sosite din Istanbul, au fost oprite după ce au ales culoarul verde destinat persoanelor care nu au bunuri de declarat. În bagajele acestora au fost descoperite 24.520 de ţigarete fără timbru de acciză, provenite din Turcia, bunurile fiind reţinute de autoritatea vamală.
În data de 21 iulie, asupra unui cetăţean vietnamez sosit pe ruta Vietnam-Istanbul-Bucureşti au fost descoperite 1,5 kilograme de tutun vrac, ascunse în bagajele de cală. Tutunul a fost confiscat de autoritatea vamală, iar poliţiştii de frontieră au întocmit dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă.
De asemenea, în data de 23 iulie, o cetăţeană română sosită din Istanbul a fost depistată transportând 8.200 de ţigarete fără timbru de acciză, care au fost, de asemenea, confiscate de autoritatea vamală.
Poliţiştii de frontieră din cadrul Aeroportului Internaţional Henri Coandă Bucureşti vor continua să acţioneze cu profesionalism şi responsabilitate pentru verificarea documentelor de călătorie şi a condiţiilor legale de intrare şi ieşire din ţară, în scopul prevenirii şi combaterii migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere. Orice tentativă de încălcare a legislaţiei va fi tratată cu fermitate, fiind dispuse măsurile legale care se impun, se mai arată în comunicat.

