Cel mai grav incendiu din istoria regiunii Madrid continuă să facă ravagii, iar un jurnalist român stabilit în Spania descrie, pentru DC NEWS, cum se trăiește în mijlocul dezastrului.
Cel puțin 19.000 de persoane au fost evacuate în regiunea Madrid, Spania, unde autoritățile se confruntă cu cel mai grav incendiu din istoria zonei. Peste 160.000 de persoane au fost nevoite să-şi părăsească domiciliul de la jumătatea acestei săptămâni în Franţa şi Spania, iar sâmbătă erau în curs de evacuare alte şapte comune din apropierea oraşului francez Bordeaux din cauza unui focar de o amploare fără precedent şi a unui incendiu imposibil de stins în regiunea Madrid, informează AFP.
DC NEWS a discutat în exclusivitate cu Marius Dobrescu, jurnalist român stabilit în Spania, pentru a afla cele mai detaliate informații despre amploare incendiilor. Am descoperit cum sunt incendiile în comparație cu anii trecuți, unde se extind focarele, ce fac autoritățile, care este starea generală a populației, cum se organizează statul spaniol în fața pericolului, ce se întâmplă cu românii de acolo și multe altele.
Incendiul este cel mai mare din istoria comunității Madrid
"Eu stau în Arganda del Rey. Dacă verificăm o hartă a Madridului acum, în partea stângă sunt incendiile, care s-au contopit într-unul imens, este un mega incendiu care nu mai poate fi oprit, iar Arganda del Rey este în partea dreaptă. Distanța este de cam vreo 60 de kilometri. Azi-noapte în Arganda del Rey se simțea deja fumul de la incendiu. Era deja foarte greu să ieși afară să iei o gură de aer încă de la 5 dimineața.
Incendiul este cel mai mare din istoria comunității din Madrid, ca să înțelegem gravitatea. Inițial a fost vorba de un incendiu care a izbucnit la sud de Avila, în provincia Castilia și Leon, care se învecinează cu Madrid, în partea de nord. Au fost și alte 3 focare de incendii în zona de nord-vest a Madridului. În cursul zilei de ieri, din cauza condițiilor meteorologice, situația s-a complicat foarte tare. De menționat, la începutul acestui an, a plouat foarte mult în Spania. Tot ce însemnau lacuri de acumulare, care anul trecut erau la 20-30% din capacitate, s-au umplut. Atât de mult a plouat. Practic, tot ceea ce a însemnat vegetație a explodat, s-a înmulțit considerabil după aceste ploi. În cursul zilei de ieri, cele 3 incendii din Madrid s-au unit. A fost un șoc pentru toată lumea. A devenit un mega incendiu care a fost catalogat de autorități drept 'imposibil de stins'. În acel moment s-a declarat starea de urgență națională. Este ultimul nivel în care guvernul central a preluat comanda tuturor structurilor pentru a lupta împotriva incendiului.
Stare de urgență națională, ca pe vremea pandemiei, dar din cauza incendiilor
A mai fost o singură dată, în pandemie, când s-a declarat stare de urgență națională, însă niciodată din cauza unui incendiu. În cursul zilei de astăzi, incendiul din Avila, care are o rază de 100 de kilometri, s-a apropiat de cel din Madrid. Autoritățile l-au considerat un singur incendiu. Distanța dintre cele două a devenit nesemnificativă. În prezent sunt 90.000 de persoane afectate. Sunt persoane evacuate și persoane cărora li s-a cerut să rămână în locuințe. Li s-a cerut să nu iasă afară din cauza fumului. Nu poți să respiri. Pur și simplu este ceva incredibil.
Centrul de comandă al premierului Sanchez, menit să ofere soluții împotriva dezastrului, a fost și el evacuat
De dimineață, premierul Pedro Sanchez a avut o conferință de presă și a mers la un centru de comandă. De acolo se dirija totul. A fost cu toată structura de conducere. Ni s-a explicat că este o situație tragică, o situație cu care nu s-au întâlnit niciodată, dar că se încearcă găsirea celor mai bune soluții, iar salvarea oamenilor este prioritară. În cursul zilei, la prânz, la două ore după conferință, a fost emis un S-Alert. Este echivalentul RO-ALERT-ului nostru. Autoritățile au fost obligate să evacueze orașul în care era centrul de comandă, dar și centrul de comandă în sine, din cauza incendiului care se apropia. Incendiul avansează, în momentul de față din cauza condițiilor meteo, cam cu un kilometru la câteva minute. În momentul de față sunt cam 200 de kilometri acoperiți.
Comunitatea de români din Madrid: Am plecat cu ce aveam pe noi
În zona de nord a Madridului, în comunitatea din Madrid, trăiesc cam 150.000 de români. Eu am stat de vorbă cu unii dintre ei. Mi-au povestit că 'a trebuit să plecăm în momentul în care am primit mesajele de alertă pe telefon. Am plecat cu ce aveam pe noi. Ne-am luat actele și am fost evacuați'. Alții au avut timp să-și ia doar un rucsac. Au venit autoritățile cu echipaje de poliție, semnale sonore, și au început să anunțe din poartă în poartă că trebuie evacuat. Unii au plecat cu animalele de companie după ei, pentru că aici în Spania sunt foarte mulți oameni care au animale de companie.
Organizarea impecabilă a evacuării
Tot ce înseamnă evacuare s-a realizat în mod organizat. Nu au existat situații în care oamenii s-au panicat și au început să strige: 'Să fugim că vine peste noi'. Totul s-a organizat impecabil din acest punct de vedere. Din informațiile pe care le-am primit, din ce am văzut în presa spaniolă, din ce am auzit la diferite posturi de știri, nu există acel sentiment de panică generală. Totuși, oamenii sunt speriați. Riscă să piardă cam tot ce au agonisit. Sunt foarte multe localități evacuate. Sunt foarte multe localități în care incendiile deja au distrus locuințele oamenilor. Încă nu putem să vorbim de o chestiune în care să contabilizăm câte proprietăți au fost distruse. Pur și simplu nu ai cum să intri acolo. Imaginile din elicopter, filmate de poliție, ne arată zone întregi care ard. Nimeni nu poate să ajungă acolo să oprească incendiul.
Liste întregi cu voluntari care așteaptă să ajute în centrele de primire
În centrele de primire au venit foarte mulți voluntari. Sunt liste întregi cu voluntari care așteaptă să ajute. Oamenii, când ajung în aceste centre de primire. sunt preluați de poliție. Sunt întrebați unde locuiesc, dacă au documente, dacă au pierdut documentele le refac și așa mai departe. Apoi, sunt cei de la prim-ajutor care îi întreabă pe toți dacă au probleme de sănătate, dacă au nevoie de ceva, dacă au nevoie de tratament, că poate și-au pierdut medicamentele, și se asigură absolut totul. Este un triaj special făcut astfel încât să fie totul acoperit.
Cine a trimis ajutoare pentru Spania
Spania a cerut ajutor la nivelul UE. A fost activat planul de urgență la nivel european. Cine a trimis până acum? Grecia, Italia, chiar și Turcia, din afara UE, au trimis avioane specializate în lupta împotriva incendiilor. Portugalia a trimis 200 de pompieri cu echipamente speciale pentru a-i ajuta pe spanioli să stingă incendiul.
În Madrid, în partea de nord, aerul este aproape irespirabil. Sunt vreo 45 de mii de hectare care au fost deja distruse și 25 de drumuri naționale au fost închise. Nu ai voie să circuli pur și simplu. Orice evacuare se face pe rute stabilite de autorități. Deja s-au format mai multe ambuteiaje pentru că oamenii plecau cu mașinile, escortați de poliție, pentru a nu exista probleme".
VEZI VIDEOCLIPURILE AICI:
18;49????#IFBurgohondo #Ávila@brifpuertopico y @brif_iglesuela defendiendo el pueblo de Casavieja han preparado la zona para el impacto del fuego.@BRIF_PINO se encuentra haciendo lo mismo en Piedralaves.
— ATBRIF (@AT_Brif) July 25, 2026
Situacion critica.
Somos #BRIF de @mitecogob pic.twitter.com/sDeYqnSrWT
???????? Continuamos desplegados en el #IFSierraOeste
— UME (@UMEgob) July 25, 2026
Realizando ataque directo al frente de llama, perimetración con maquinaria pesada y defensa de las viviendas amenazadas pic.twitter.com/ct5f609fKX
???? ÚLTIMA HORA EN TOLEDO‼️ #IncendiosForestales. Se ordena la evacuación obligatoria de las urbanizaciones El Romillo y El Pinar en #Almorox (Toledo) debido a un incendio forestal.
— Guardia Civil (@guardiacivil) July 25, 2026
????️ Corte de circulación:
N-403 entre Cadalso de los Vidrios y Almorox.
⚠️ Facilita el paso a los… pic.twitter.com/4Ko9RJ3wrt
⚠️Ante la orden de evacuación de un municipio nada es tan importante como tu vida y la de tus seres queridos
— Policía Nacional (@policia) July 25, 2026
‼️Sigue las indicaciones de las autoridades y nuestros agentes de inmediato
????????Los servicios de emergencia trabajan por tu seguridad
????Anoche, comprobando que viviendas… pic.twitter.com/rCSdy2wvcb
En el margen inferior de la imagen se puede ver las llamas ya dentro del pueblo.
— Vicente Blay (@Vicenblay) July 25, 2026
El #IFLaVallDUixó se aproxima al casco urbano de La Vilavella ???? pic.twitter.com/rJm86YWUqb
???? Seguimos trabajando en todos los frentes.#IFSierraOeste pic.twitter.com/xmvKJ0lbjT
— UME (@UMEgob) July 24, 2026
????Imágenes del incendio en Chapinería y Robledo de Chavela (Madrid)????
— Guardia Civil (@guardiacivil) July 24, 2026
La prioridad absoluta es la seguridad de las personas.
Mientras continúan las evacuaciones y confinamientos, más de 650 guardias civiles trabajan sobre el terreno para proteger a la población.
La situación… pic.twitter.com/4YL2De2pqe
El impactante vídeo de un camión atravesando uno de los focos de los incendios de la Comunidad de Madrid. #IFSierraOeste pic.twitter.com/sSiLyvxkHG
— Mario Sierra ???????? (@Mario_SR20) July 25, 2026

