Tudor Curtifan, redactor-șef Defense România, a comentat valul de alerte cu bombă de pe Aeroportul Otopeni, în contextul incidentelor din ultima vreme din Europa, dar și al războiului pornit de Rusia în Ucraina.
A fost o nouă alertă cu bombă, astăzi, pe Aeroportul Otopeni. De această dată, a fost vorba de o cursă aeriană a companiei TAROM, o cursă directă Praga, OTOP europeni, cu 102 pasageri la bord. Odată ce aeronava a aterizat, autoritățile competente au făcut verificări și au ajuns la concluzia că alerta a fost una falsă.
Este a cincea alertă cu bombă, în doar două zile, pe Aeroportul Otopeni. Știm că și ieri au fost cinci alerte, dintre care trei au fost curse directe Belgrad, Oradea, Milano, Otopeni.
Autoritățile ridică nivelul de securitate, pentru că situația este una alarmantă și la nivel european. Vorbim de peste 27 de curse aeriene vizate de alerte cu bombe. Inclusiv un zbor de la Praga la Roma a fost redirecționat către Veneția, în urma unei amenințări, potrivit presei străine.
De asemenea, Serviciul Român de Informații dă asigurări că toate amenințările cu bombă care vizează aeronave, inclusiv cele de pe Aeroportul Otopeni, sunt tratate cu maximă seriozitate, deși până acum nicio alertă cu bombă nu a fost confirmată. De asemenea, serviciul precizează și că investigațiile pentru identificarea autorilor sunt la acest moment în desfășurare. SRI colaboreazăcu autoritățile din mai multe state și avertizează că verificările suplimentare pot provoca întârzieri, însă sunt necesare pentru siguranța pasagerilor.
Întrebat, la Realitatea Plus, dacă toate aceste alerte cu bombă, coroborate cu ce se întâmplă în Marea Neagră și în întreaga Europă, ne pot duce cu gândul la dorința Rusiei de a genera panică sau dacă vorbim despre o miză mai serioasă, Tudor Curtifan, redactor-șef Defense România, a punctat că vorbim despre o "furtună perfectă".
"Este ceva coordonat"
"Sigur, ne duce într-o zonă a unei furtuni perfecte. Coroborate cu ceea ce se întâmplă și în războiul hibrid, și pe frontul din Ucraina, și în Marea Neagră, în Europa, cred că asta mai lipsea: o criză în aviația civilă, care să aibă capacitatea de a paraliza întregul trafic aerian european, cu consecințe uriașe și financiare, și întârzieri, și curse anulate și așa mai departe.
Acum, nu știu dacă le-aș corela până nu există informații certe cu privire la cine se află în spatele acestor atacuri, în spatele acestor amenințări. E clar că e valid argumentul de plănuire, pentru că nu vorbim de un lup singuratic, care sună de pe un telefon cu o cartelă SIM cumpărată de la chioșcul din colțul unei străzi din Paris sau din București. Este ceva coordonat", a spus Tudor Curtifan.
"Există posibilitatea de grupări teroriste"
"Nu știm cine se află în spate. Există posibilitatea de grupări teroriste, exact cum ați menționat, există posibilitatea să fie. Dacă sunt implicate state, deja vorbim de terorism la nivel de stat, dar, până la urmă, definiția terorismului e de a crea teroare și de a crea panică, chiar dacă aaceste alarme sunt, din fericire, false, dar trebuie tratate într-un mod cât mai serios.
Nu există încă o suprapunere a războiului hibrid pe care îl poartă Federația Rusă cu ceea ce vedem în Europa. Dar e clar că e un plan și este o perioadă îndelungată. Sunt deja 27 de zboruri, 2 zile în care se creează această situație și nu e deloc plăcut", a mai spus redactorul-șef Defense România.


