Un șofer în vârstă de 77 de ani a fost rănit de o ambulanță SMURD, după ce a virat la stânga fără să se asigure.
Un bărbat de 77 de ani, din judeţul Mehedinţi, a ajuns marţi la spital după ce maşina pe care o conducea a fost lovită de o ambulanţă SMURD căreia nu i-ar fi acordat prioritate, în comuna Rogova.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Mehedinţi, accidentul a avut loc pe DN 56A, iar ambulanţa SMURD nu se afla în misiune, fiind în drum spre subunitate.
Reprezentanţii Poliţiei Mehedinţi au transmis că ambulanţa, condusă de un şofer de 28 de ani, se deplasa pe DN 56A, pe direcţia Craiova - Drobeta-Turnu Severin, iar în comuna Rogova, şoferul de 77 de ani, care se deplasa din sens invers, ar fi virat la stânga, pe o stradă, fără să se asigure, moment în care a fost lovit de ambulanţă.
În urma impactului, pe lângă pagubele materiale, a rezultat şi rănirea şoferului septuagenar.
Şoferul ambulanţei a fost testat alcooltest, rezultatul fiind negativ.
Traficul în zonă a fost blocat mai bine de o oră, iar poliţiştii continuă cercetările, notează Agerpres.
Citește și: Șofer de 24 de ani, sub influența alcoolului, accident cu trei răniți în Capitală
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu