€ 5.1417 →
|
$ 4.3965 →
|
Linii de energie electrică. Sursa foto: Freepik/rol ilustrativ
Afirmațiile că investițiile în baterii sau extinderea masivă a energiei solare ar putea reduce prețul energiei sunt "simpliste și înșelătoare", avertizează Dumitru Chisăliță, președinte AEI.
În contextul dezbaterilor despre Hidroelectrica și utilizarea profiturilor companiei, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, demontează ideea că investițiile în baterii ar fi putut duce la o scădere semnificativă a prețului energiei, subliniind că impactul acestora este limitat la nivelul întregului sistem.
"În spațiul public apare tot mai des o afirmație simplă și seducătoare, că Hidroelectrica ar fi ales să plătească bonusuri consistente în loc să investească în baterii, iar dacă ar fi făcut-o, prețul energiei ar fi scăzut cu până la 30%. Este o afirmație puternică, dar realitatea economică și tehnică este mai nuanțată — și merită explicată corect.
Mai întâi, trebuie spus clar, bateriile nu produc energie. Ele mută energia în timp — o stochează când este ieftină și o livrează când este scumpă. Asta înseamnă că nu reduc consumul total și nici costul de producție, ci pot doar să atenueze vârfurile de preț. România are în total cca 913 MWh stocare în baterii. Planurile Hidroelectrica sunt să atingă un nivel de stocare de 2000 MWh (2026 - 72 MWh (Crucea), 2028 - 256 MWh (Porțile de Fier II. 1673 MWh planificați dar necontractați) .
Să punem cifrele pe masă. Consumul zilnic al României este de ordinul a 140.000–150.000 MWh. Chiar dacă Hidroelectrica ar avea operațional întregul plan de 2.000 MWh capacitate de stocare, aceasta ar acoperi aproximativ 1–1,5% din consumul unei zile. Cu alte cuvinte, bateriile ar putea alimenta sistemul pentru câteva ore la o putere de 500–1.000 MW — util, dar limitat la scară națională.
Ce ar însemna asta în termeni de preț? În orele de vârf — acele intervale scurte în care energia devine foarte scumpă — bateriile pot avea un impact vizibil. Dacă, de exemplu, prețul ajunge la 900 lei/MWh într-o seară tensionată, introducerea a câtorva sute de MW din baterii ar putea coborî prețul cu 5–15%, uneori mai mult în condiții extreme. Însă pe media unei zile întregi, efectul se diluează și devine modest, probabil în intervalul 1–3%.
De aici rezultă un punct esențial, pentru o scădere de 30% a prețului energiei la nivel general ar fi necesare capacități de stocare de ordinul zecilor de mii de MWh, nu 2.000 și mai ales nu doar în baterii. În plus, prețul energiei nu este determinat doar de echilibrarea zilnică, ci de factori mult mai puternici: prețul gazului, piața europeană interconectată, costul certificatelor de CO₂ sau nivelul producției hidro și nucleare.
Asta nu înseamnă că bateriile nu sunt importante — dimpotrivă. Ele devin esențiale într-un sistem energetic cu tot mai multă energie regenerabilă, pentru stabilitate și pentru reducerea volatilității. Dar nu sunt o soluție miraculoasă care, singură, poate ieftini drastic energia.
Pe de altă parte, critica privind bonusurile în companiile de stat din România nu este lipsită de temei. De multe ori, acestea nu sunt legate suficient de riguros de performanță și pot părea disproporționate. Este o discuție legitimă și necesară. Însă amestecarea acestei probleme reale cu afirmații exagerate despre impactul bateriilor riscă să distorsioneze dezbaterea publică.
Hidroelectrica nu a fost un pionier în stocarea cu baterii, dar nici nu a ignorat domeniul — investițiile au început recent, într-un moment în care tehnologia a devenit mai accesibilă și cadrul de piață mai clar. Chiar și așa, impactul acestor investiții va fi gradual, nu revoluționar.
Dacă vrem o dezbatere serioasă despre energie, trebuie să separăm lucrurile:
– criticile mai mult decât justificate despre guvernanță și bonusuri (atenție realizate cu complicitatea Ministerelor care nu au adesea nici o politică de acționar și stabilesc indicatori de performanță inadecvați și aducători de bonusuri mari),
– de realitățile tehnice și economice ale sistemului energetic.
Pentru că, în final, soluțiile reale nu vin din sloganuri, ci din înțelegerea corectă a proporțiilor. O analiză corectă, arată că din societățile din energie cu capital de stat. nu cele mai hulite sunt cele cu cel mai defectuos management, ci cele mai lăudate", a declarat Dumitru Chisăliță, președinte AEI.
Într-o analiză separată, expertul atrage atenția că și planurile ambițioase de extindere a capacităților fotovoltaice riscă să producă efecte inverse, dacă nu sunt însoțite de investiții și reforme structurale în sistemul energetic.
"România se pregătește pentru o promisiune care sună bine politic și rău economic, încă 8.000 MW de fotovoltaic până în 2030, dacă ATR-urile se vor debloca. În teoria politicienilor, asta înseamnă soare, independență energetică și facturi mai mici. În practică, fără reforme reale, înseamnă exact opusul: energie foarte ieftină când nu ai nevoie și foarte scumpă când ai nevoie cel mai mult.
Plecând de la următoarele ipoteze: +8.000 MW solar nou până în 2030, introdus peste sistemul actual.
producție specifică: 1.200–1.300 MWh/MW/an
producție teoretică: 9,6–10,4 TWh/an
producție utilă cu optimizare 8–9,2 TWh/an
producție utilă fără optimizare 5,5–7 TWh/an
energie canibalizată / pierdută / vândută foarte ieftin fără optimizare ,5–4 TWh/an
consum România 2030: 55–60 TWh/an
curs: 1 € = 5 lei
Analizând două scenarii :
a. Scenariu - 8.000 MW solar cu optimizare
Adică nu se aruncă pur și simplu aceste producții în SEN, sunt construite capacitățile concomitent cu montarea de baterii, refacerea rețelelor, tarife dinamice, consum flexibil, curățare ATR, capacitate de rezervă suficientă la dispoziția DEN.
b. Scenariu - 8.000 MW solar fără optimizare
Adică se realizează „aruncare” în sistem, fără stocare suficientă, fără rețele adaptate, fără tarife dinamice.
Problema nu este solarul. Problema este sistemul în care îl arunci. Cei 8.000 MW suplimentari vor produce aproximativ 10 TWh pe an — adică aproape o cincime din consumul României. Sună impresionant. Dar această energie nu vine distribuită uniform, ci concentrată brutal între orele 10:00 și 16:00. Exact atunci când consumul nu este la maxim. Exact atunci când deja există producție solară din parcurile existente și de la prosumatori.
Rezultatul? Supraofertă la prânz. Colaps de preț. Uneori chiar prețuri negative.
Dar energia electrică nu este o marfă oarecare. Nu o poți stoca ieftin la scară mare. Nu o poți produce când vrei și consuma când ai chef fără infrastructură. Așa că ceea ce câștigi la prânz pierzi seara — și nu doar că pierzi, ci plătești mai mult.
Între 18:00 și 22:00, când consumul explodează și soarele dispare, sistemul trebuie susținut de: gaze,
hidro, importuri, baterii (dacă există), sau, în cel mai rău caz, de panică pe piață. Acolo se face prețul real. Nu la prânz.
De aceea, ideea simplistă că „punem regenerabile și scade factura” este nu doar naivă, ci periculoasă. Pentru că ignoră costul real: costul de integrare.
Toate acestea costă. Mult. Și cine plătește? Nu investitorul în solar. Nu statul abstract. Ci consumatorul final, prin tarife, taxe, servicii de sistem și marje de risc.
Adevărul este incomod: solarul ieftinește energia brută, dar scumpește sistemul dacă nu este integrat corect. Diferența dintre un sistem inteligent și unul haotic nu este ideologică. Este contabilă.
Într-un scenariu bine gestionat, factura casnică ar putea rămâne în zona 0,95–1,45 lei/kWh. Nu ieftin, dar stabil.
Într-un scenariu prost gestionat, aceeași factură poate urca la 1,50–2,55 lei/kWh. Adică exact opusul promisiunii inițiale. Diferența? Nu tehnologia. Nu soarele. Ci politica și execuția.
România nu duce lipsă de proiecte. Duce lipsă de coordonare. ATR-urile se pot debloca peste noapte pe hârtie, dar rețelele nu se construiesc în PowerPoint. Bateriile nu apar din comunicate de presă. Iar flexibilitatea consumului nu se creează fără semnale de preț reale și fără curaj politic.
Dacă introduci 8.000 MW într-un sistem nepregătit, nu faci tranziție energetică. Faci congestie. Și congestia se plătește.
Adevărata întrebare nu este dacă România va avea mai mult solar până în 2030. Va avea. Întrebarea este dacă va avea și restul sistemului necesar pentru a-l folosi.
Pentru că altfel vom ajunge într-o situație absurdă:o țară cu energie ieftină în teorie și facturi scumpe în realitate. Nu pentru că tranziția energetică este greșită.Ci pentru că este făcută pe jumătate.
Optimizarea nu garantează prețuri mai mici decât azi. Garantează doar că prețurile nu explodează și mai mult.
Motivul este că până în 2030 intră în preț:
Deci mesajul politic „punem regenerabile și scade factura” este fals. Mesajul realist ar fi: fără reforme, prețurile cresc mult; cu reforme, cresc mai puțin sau se stabilizează; abia după amortizarea investițiilor și funcționarea corectă a sistemului pot scădea real.
Pentru scădere reală sub nivelurile actuale, ar trebui simultan:
Fără acestea, 2030 nu va fi anul energiei ieftine, ci anul facturii pentru tranziția prost gestionată", se arată într-o altă analiză a președintelui AEI, Dumitru Chisăliță.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
