Aproximativ jumătate din gospodăriile din România dețin cel puțin un animal - detaliu ce ne plasează în rândul „iubitorilor de animale”. Cu toate acestea, mulți dintre români nu ar ști cum să se raporteze la proprii „prieteni” cu patru picioare.
Pe lângă acest fapt, lobbying-ul pentru drepturile animalelor este înfăptuit în cea mai mare parte de către partidele politice și organizațiile non-guvernamentale, iar în rândul țărilor din Europa încă există mulți oameni ce iau în derâdere acest subiect. De aceea, prof.univ.dr. Andrei Ţăranu pune întreaga situație pe seama educației.
„Asta ține de educație, după cum vă puteți imagina. Adică, dacă ar exista cu adevărat niște modele educative... mă întorc din nou la filme. Acestea au mult mai mare succes decât lecțiile de la școală care devin obositoare și plictisitoare. Niște filme care pot arăta durerea animalelor sau suferința lor sunt mult mai eficiente. Anii 1980, începutul anilor 1990, au fost extraordinari din acest punct de vedere. ”, a declarat prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
Filmele sunt o metodă bună de educare
Prof.univ.dr. Andrei Ţăranu a declarat că filmele despre animale din ziua de azi nu sunt relevante din punct de vedere educațional; acestea ar dăuna copiilor pentru că i-ar induce în eroare atunci când relaționează cu animalele.
„A fost un moment important care a produs educație la un anumit nivel. Generațiile mai tinere nu s-au mai lovit de acest gen de educație, trăind un model stupid de antropomorfizare a animalelor. Animalele sunt tratate ca și când sunt niște ființe cu conștiință care pot avea propriile lor interese; mai ales în desenele animate regăsim aceste fenomene. Totuși, aceste lucruri fac rău la nivelul educației și legăturii complete cu animalele naturale. Atunci, săracii copii nici nu știu să se comporte cu ființele vii. Fie sunt înspăimântați, fie se aruncă fără să aibă niciun fel de conștiință și cunoaștere asupra lor”, a transmis prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
„Am văzut un film cu fiul meu la un moment dat. Absolut ridicol. Era cu niște căței care ascultau Heavy Metal, săreau pe geam, erau prieteni cu pisicile. Nu era animație. Cel puțin fiului meu, care avea 4-5 ani, i-a generat un șoc incredibil pentru că el mai văzuse ceva animale până atunci, iar după se întreba „Oare animalele chiar așa fac când nu le văd eu?””, a punctat prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
„Din punctul meu de vedere, aceste filme reprezintă fix opusul unor politici clare ce privesc relația dintre oameni și animale. Până la urmă, cât timp animalele devin complet autonome în raport cu ființa umană, de fiecare dată se produce un conflict. Există niște reguli de conviețuire cu animalele pe care trebuie să le învețe oamenii, nu animalele”, a spus prof.univ.dr. Andrei Ţăranu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
